„Lege-n-Dar. Gândește legal!”, o aplicație cu mii de descărcări

Se adresează cu precădere minorilor și tinerilor, însă vine în sprijinul oricărei persoane ce dorește să fie la curent cu noutățile legislative explicate pe înțelesul tuturor

La început de decembrie VeDem Just a lansat o aplicație ce se adresează celor cu vârste cuprinse între 7 și 77 de ani, o aplicație ce vrea să vină în sprijinul celor care nu au avut șansa de a se confrunta cu diverse spețe, dar care pot să găsească răspunsuri la probleme cotidiene.

Pot scrie chiar orice pe facebook? Pățesc ceva dacă distribui un clip porno pe whatsapp? Au voie părinții să controleze mesajele copiilor din telefon? Unde reclam când cineva este bătut? Poate fi obligat elevul de către  profesor să deschidă camera video la o lecţie online? Ce se întâmplă cu minorul în caz de divorț al părinților? Mă pot angaja fără contract de muncă? Unde reclam că un produs cumpărat este defect? Care e diferența dintre judecător și procuror? Ce este o percheziție? Cine poate autoriza o interceptare? Chiar sunt toate legile obligatorii? Ce înseamnă că sunt citat la tribunal? Câte legi există în România și unde le găsesc?

Descrierea pe scurt a aplicației Lege-n-Dar

Aplicația, una care în aproape două luni de la lansare a ajuns la peste 8 mii de descărcări, arată că cetățenii români sunt intesesați de aspectele juridice ale vieții, unii punându-și, pe drept, întrebarea dacă nu au încălcat legi pe care nu le cunoșteau.

La ce este bună această aplicație

„Lege-n-Dar” are patru funcționalități: Învață să gândești legal: află regulile de urmat în familie, pe stradă, la școală, în online, în mașină, la medic, la locul de muncă, la tribunal. Informațiile au la bază ghidul de educație juridică scris de judecătorul Cristi Danileț. Fiecare secțiune are pastile de informații grupate în „Știați că”, „De reținut”, „Statistici”, „Cazuri reale”. Au fost utilizate peste 500 de acte normative uzuale, care se pot accesa la finalul fiecărui capitol; Testează-te: verifică ce ştii şi ce nu ştii, la modul haios, despre reguli, proceduri, termene, sancţiuni (bateriile de teste sunt în plin proces de alcătuire); Dicționar de legaleză: peste 1000 de termeni juridici sunt explicaţi pe înţelesul tău. Peste 780 de expresii latineşti care țin de domeniul dreptului sunt traduse în română; Alertă legală: primește știri în timp real despre legi noi explicate pe scurt, evenimente juridice, hotărâri deosebite.

Citește și: VeDem Just cere „Educația juridică”, materie obligatorie