Semafoare romantice la Constanța, de Valentine’s Day

Primăria Municipiului Constanța s-a simțit datoare să menționeze inclusiv faptul că schimbarea culorii roșii cu inimioare nu schimbă regulile jocului din trafic

Încercând, probabil, să se înscrie în cursa închipuită a „celui mai romantic oraș din țară”, Constanța mizează pe semafoare care afișează inimioare, în loc de culoarea roșie în formatul ei obișnuit, anunță Mediafax. Reprezentanții primăriei Municipiului Constanța au anunțat că angajații acestora vor monta inimioare la acele semafoare aflate pe cel mai important bulevard din oraș, Tomis, până la intersecția cu bulevardul Ferdinand.

Semafoare în ton cu sărbătorile dedicate îndrăgostiților

„Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, montează în locul luminii de culoare roșie o inimioară, care va fi păstrată până la sfârșitul lunii februarie”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Inimioarele vor fi montate pe semafoare în cursul zilei de astăzi (joi) și vor fi păstrate pe toată perioada sărbătorilor de Valentine’s Day (14 februarie) și de Dragobete (24 februarie).

Cu toate acestea, vor exista și excepții de la regulă, în intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Mamaia și cu strada Ion Rațiu, inimioarele vor lipsi, întrucât, potrivit informațiilor, în această zonă nu s-ar putea interveni pe automatelor de semaforizare inteligente, menționează, de asemenea, sursa citată.

În mod amuzant, primăria Municipiului Constanța s-a simțit datoare să menționeze inclusiv faptul că schimbarea culorii roșii cu inimioare nu schimbă regulile jocului din trafic și a atenționat șoferii să nu se aventureze. O recomandare pe cât de tristă, pe atât de realistă, de vreme ce unii șoferi români nu țin cont de culoarea roșie a semaforului nici atunci când automatul se află în starea obișnuită de funcționare.

Duminică, 14 februarie, îndrăgostiții din lumea întreagă sărbătoresc Valentine’s Day, ziua internațională a iubirii. Și pentru că românii au fost mereu speciali, la zece zile distanță, petalele de trandafir, sticlele de șampanie și declarațiile de dragoste se reactivează, întrucât România sărbătorește varianta pitorească a Valentine’s Day, Dragobetele.

Citește și: Bitcoin consumă mai multă energie electrică decât o țară întreagă