În luna iulie s-a împlinit un an de la cazul Caracal, tragedia care a îngrozit toată România. Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut pe data de 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină “la ocazie”.

Mulți au preferat să uite și mulți au uitat de moartea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, iar scandalul și supozițiile au făcut subiectul știrilor.

Familiile își plâng victimele în continuare, România dă click-uri pe TikTok și Gheorghe Dincă a cerut instanței să fie eliberat din arestul preventiv. Desigur, judecătorul a respins solicitarea, dar o eliberare condiționată nu ar fi fost exclusă.

Ajungem în anul 2020. Adolescenții rămân adolescenți, iar senzaționalul este la loc de cinste în România. Ne luptăm cu un virus, lumea se retrage în mediul virtual, ia în derâdere realul și numără like-urile.

O tânără a fost filmată în fața casei lui Gheorghe Dincă din Caracal pentru un clip video amuzant urcat apoi pe TikTok. Desigur, aprecierile nu au întârziat să apară.

În videoclipul postat, videoclip care au fost apreciat de mii de oameni, se poate observa cum o tânără se apropie de poarta casei lui Gheorghe Dincă din Caracal, locul în care Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au fost ucise. Un băiat filmează, o adolescentă este vedetă pentru câteva minute, iar cei care erau șocați acum un an apară butonul de like.

Pentru efectul de wow, există și un dialog, tânărul încearcă o glumă și o întreabă pe fată: ”Ce cauți în fața casei lui Gheorghe Dincă?”, moment în care tânăra răspunde: „Am venit să cumpăr caș, să cumpăr brânză”.

În concluzie, trăim în țara glumelor proaste, a uitării și a superficialității.

Cu toate că pe poarta casei lui Gheorghe Dincă se află, în continuare, fotografiile celor două fete ucise, TikTok rămâne Tiktok, dorința pentru senzațional este din ce în ce mai acută, iar respectul lipsește cu desăvârșire.

Citește și: Loredana Groza: ”Mă filma pe sub fustă”

#News