Guvernul Orban pregătește hotărârea pentru prelungirea stării de alertă, după 15 noiembrie, iar premierul dă asigurări că nu vor fi luate alte restricții față de cele ce sunt deja în vigoare, potrivit Hot. 52/5.11.2020, când a fost instaurată carantina parțială.

„Ştiţi foarte bine că starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Pregătim hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal”, a declarat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

În România a fost decretată starea de urgență, pentru 30 de zile, în 16 martie, cu o prelungire de încă 30 de încă 30 de zile. Din luna mai, România este într-o continuă stare de alertă, în care au fost impuse serii de măsuri pentru limitarea răspândirii infectării cu noul coronavirus. În funcție de evoluția epidemiologică, dar și de efectele pe care măsurile luate de autorități au fost relaxate sau înăsprite aceste măsuri.

De luni, 9 noiembrie, România se află în carantină parțială, cu restricții de circulație pe timpul nopții (orele 23.00-5.00), magazine închise mai devreme (ora 21.00), cu excepția farmaciilor, a benzinăriilor și a magazinelor cu sistem de takeaway, telemuncă și școală online.  Și a revenit adeverința de la angajator și declarația pe proprie răspundere, pentru cei care sunt nevoiți să circule în intervalul 23.00-5.00.

De la începutul pandemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 306.991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid 19), 206.793 pacienți au fost declarați vindecați, iar 8.009 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid 19 au decedat. În secțiile ATI se află internați, în acest moment, 1.073 de pacienți.

Citește și: Iohannis a anunțat carantina parțială

#News