Rămâne cum am stabilit, avem aceiași miniștri

Cum era de așteptat, Guvernul Orban II nu este cu mult diferit față de Guvernul Orban I, singura diferență dintre cele două guverne fiind faptul că unul a fost demis prin moțiune de cenzură, iar celălalt așteaptă să devină din nou un guvern de sacrificiu, întrucât, cel mai probabil că nu va trece de parlament.

În cursul zilei de astăzi, Biroul Executiv al PNL a aprobat noua listă de miniștri, care e fix aceeași listă de miniștri ca și data trecută, niciun nume nefiind schimbat.

„PNL a aprobat în uninimtate programul de guvernare care reprezintă o actualizare a programului de guvernare în baza căruia a fost învestit Guvernul pe care îl conduc în data de 4 noiembrie. Gvernul va avea aceeași componență. În trei luni de zile, Guvernul pe care îl conduc a realizat performanțe și a atins obiectivele la care sunt convins că puțini români s-ar fi așteptat. Sunt mulțumit de activitatea fiecărui ministru, sunt oameni competenți, cinstiți, harnici, muncitori, dedicați servirii interesului publci și, ca atare, echipa guvernamentală este propusă în aceeași componență ca și guvernul care a funcționat de la data de 4 noiembrie”, a declarat Ludovic Orban, la finalul BEx.

Orban continuă programul de guvernare cu aceiași oameni

Din motive ce țin de continuitate, acesta alege să nu schimbe nimic, motivându-și alegerea cu faptul că un proiect trebuie dus până la capăt.

„Programul de guvernare trebuie modificat în primul rând pentru faptul că foarte multe obiective pe care ni le-am asumat în programul cu care ne-am prezentat în urmă cu trei luni în faţa Parlamentului au fost îndeplinite şi aceste obiective, odată îndeplinite, nu are rost să le mai păstrăm în programul de guvernare. De asemenea, pe măsura analizei problematicii care există în cele trei luni de exercitare a guvernării, sigur că am identificat obiective suplimentare pe care putem să le realizăm, este adevărat, fără a putea adopta, să spun, acte normative cu valoare de lege. Vom include aceste obiective suplimentare în programul de guvernare, lucruri pe care le considerăm extrem de necesare şi de benefice pentru români”, a declarat sâmbătă Orban.

Lista de miniștri pentru Guvernul Orban II

Citește și: Firea, dezgustată de alegerile lui Iohannis

  • Raluca Turcan – viceprim-ministru
  • Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice
  • Marcel Vela – ministrul Afacerilor Interne
  • Bogdan Aurescu – ministrul Afacerilor Externe
  • Cătălin Predoiu – ministrul Justiţiei
  • Nicolae Ciucă – ministrul Apărării Naţionale
  • Virgil Popescu – ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
  • Lucian Bode – ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
  • Adrian Oros – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • Costel Alexe – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
  • Ion Ştefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
  • Marcel Boloş – ministrul Fondurilor Europene
  • Victor Costache – ministrul Sănătăţii
  • Monica Anisie – ministrul Educaţiei şi Cercetării
  • Bogdan Gheorghiu – ministrul Culturii
  • Ionuţ Stroe – ministrul Tineretului şi Sportului
  • Violeta Alexandru – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale

#News