Nicușor Dan și Gabriela Firea

După un meci ca la carte între fostul primar Gabriela Firea și actualul primar general al Capitalei Nicușor Dan, pe tema stimulentelor financiare destinate persoanelor cu dizabilități, Nicușor Dan a făcut astăzi anunțul cel mare. În cel mai scurt timp, persoanele cu dizabilități ar urma să își primească banii. Mai pe larg, potrivit primarului, în cursul zilei de astăzi ar fi fost semnate ordinele de plată pentru virarea banilor, urmând ca o parte din bani să fie virată mâine, în timp ce restul, miercuri, totul depinzând de natura băncilor la care beneficiarii și-au făcut cont.

Nicușor Dan, despre plata stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități. Undă verde!

„Informație la zi pentru plata stimulentului financiar destinat persoanelor cu handicap: Azi au fost semnate ordinele de plată pentru virarea banilor către destinatari. Posesorii de carduri BCR vor primi marți banii pe card, iar cei care au carduri la alte bănci, miercuri”, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe contul acestuia de Facebook.

Reamintim că, în trecut, mai exact înainte de alegeri, fostul și actualul primar s-au acuzat reciproc. Pe de-o parte, Nicușor Dan a acuzat-o pe Gabriela Firea că ar refuza să facă aceste plăți, pe de altă parte, fostul primar a ripostat, dând vina pe autoritățile guvernamentale.

Citește și: Tudose, vehement în legătură cu închiderea piețelor

#News