Foto: Gov.ro

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a afirmat, la Digi 24, că riscul de infectare după ce va începe anul școlar nu va putea fi eliminat complet, ci doar diminuat dacă „se respectă regulile”, acele reguli învățate prin educație.

„Nu poți să elimini riscul 100%, nu există așa ceva, nu poți garanta fără risc 100%, dar îl poți diminua dacă se respectă regulile. Regulile se respectă prin educație, prin recunoașterea riscului. Faptul că recunoaștem că există un risc și știm care sunt regulile și sunt simple, nu sunt atât de complexe, ne ajută să-l reducem la minim. Asta înseamnă începerea școlii acum și nu numai a școlii, și a activităților, pentru că sunt multe lucruri care încep acum. Clar că copii trebuie să fie educați și să li se explice”, a declarat Arafat, la Digi 24.

Copilul înțelege dacă îi explici corect

Arafat a precizat că este foarte importantă atitudinea pe care familia o are față de acest virus, dar mai ales cum o explică celor mici.

„Copilul înțelege dacă îi explici, nu vobim de copilul de 4 ani, dar vorbim de copilul de 6-7-8-11 ani, va înțelege dacă îi explici corect, dacă comportamentul în familie era de a respecta recomandările.

Dacă comportamentul în familie a fost de nu recunoaște că există virusul, copilul va merge și va face același lucru în școală. Mai greu va fi pentru copiii a căror anturaj a fost unul care nu recunoaște prezența virusului. Dacă vede părinții în fața televizorului urmărind negationiștii și vorbind că spun prostii, că aștia au dreptate de fapt, că virusul nu există, copilul s-ar putea să se comporte la fel în școală”, a mai spus Arafat.

Totodată, acesta a afirmat că regulile trebuie respectate la școală, chiar dacă familia nu crede în acest virus.

„Trebuie explicat copilului că regulile trebuie respectate, virusul există. Deci copilul respectiv va fi copilul diferit de copilul care acasă a văzut că părinții, frații respectă. Acestui copil îi va trebui explicat de ce trebuie să respecte el, de ce trebuie să vadă aceste reguli în școală și de ce sunt importante: pentru a respecta pe ceilalați copii, pentru a înțelege că asta e o regulă care trebuie respectată”, a mai spus Raed Arafat.

Citește și: Iohannis: „Vă încurajez să-i trimiteți pe copii la școală”

#News