NASA a decis să fie și ea ofensată, să schimbe niște reguli, să redenumească niște galaxii și planete. Mișcarea prin care unele cuvinte dispar, sunt cenzurate sau trebuie evitate nu a început cu NASA. Dar NASA continuă să-i mulțumească pe fulgii de nea care sunt ofensați din (absolut) orice. Și, uite așa, planeta devine guvernată de o lume deosebit de sensibilă. Cu prea multe emoții și sentimente.

Se cere diversitate și incluziune și, făcând pași spre ”evoluție”, Nebuloasa Eschimosul va fi numită NGC 2392. Pentru că, momentan, cifrele nu supără pe nimeni. Nu se smiorcăie nimeni când vede cifre. Momentan.

”Obiectele cosmice îndepărtate, precum planetele, galaxiile și nebuloasele sunt uneori menționate de comunitatea științifică prin porecle neoficiale. Pe măsură ce comunitatea științifică lucrează pentru a identifica și a rezolva discriminarea și inegalitatea sistemice în toate aspectele acestui domeniu, a devenit clar că anumite porecle cosmice nu numai că sunt insensibile, dar pot fi în mod activ dăunătoare.

NASA examinează în prezent utilizarea terminologiei neoficiale pentru obiecte cosmice ca parte a angajamentului său pentru diversitate, echitate și incluziune”, se afirmă în declarația oficială a agenției spațiale americane.

Ce se întâmplă de fapt? S-au luat în calcul și se vor aplica noi reguli. Un exemplu este ”Eskimo Nebula” sau Nebuloasa Eschimosul, care se referă la rămășițele strălucitoare ale unei stele situate la aproximativ 5.000 de ani lumină de Pământ, descoperite în 1787 de William Hershel.

Respectiva  ”Eskimo Nebula” va fi menționată doar ca NGC 2392. Simplu, corect politic și neofensator.

NASA nu se oprește aici și, în ciuda criticilor, mai face niște schimbări. Așa-numitele ”Siamese Galaxy Twins”, o pereche de galaxii în spirală aflate în Roiul Fecioarei, vor fi de asemenea cunoscute numai sub denumirile științifice de NGC 4567 și NGC 4568.

Din nou: atât de simplu și de neromanțat, încât să nu mai supere pe nimeni.

Scriitoarea Christina Hoff Sommers a afirmat: ”Dragă NASA: Vei aborda de asemenea și următorii termeni daunatori și insensibili: Teoria Big Bang, Uranus, găuri negre, stele pitice și materie întunecată?”. În același timp, Tom Fitton, președintele organizației conservatoare Judicial Watch, a afirmat pe Twitter: ”Cine conduce @NASA ca să permită acestei agenții guvernamentale să se angajeze în provocări de rasă stângiste?”

Aștept ziua în care piesele alb și negru de la șah vor fi schimbare cu verde și mov. Ca să nu mai fie lumea ofensată.

Citește și: Cristian Lăcraru și roboțelul educațional: moft sau necesitate?

#News