Horoscop azi, miercuri 3 august 2022

Cel mai bun horoscop, corect și usor de citit.

Evenimentul astral reprezentativ al zilei este înfățișat de opoziția Lunii de pe Balanță cu Jupiter, în retrogradare, de pe Berbec. Expresia acestui unghi astrologic este una mai puțin pozitivă, vorbindu-ne de atitudini ce țin de nepăsare, delăsare, indiferență, excesivitate și imoralitate. Cheia, soluția echilibrării energiilor disonante ale acestei zile stă în dezvoltarea unor atitudini ce țin de implicare, seriozitate, înțelepciune, temperație și cinste.

BERBEC

Astrele vă relevă o zi cumva mai schimbătoare, mai oscilantă în viața de cuplu. Nu este o zi oportună pentru afaceri sau treburi legale mai importante! Vă puteți arăta și ceva mai egoiști și vanitoși, fiind necesar să vă reformați atitudinea!

TAUR

La locul de muncă puteți întâmpina unele mici probleme cauzate de către o colegă mai matură. Se mai poate prezenta și o ușoară depreciere în planul sănătății! Feriți-vă, pe cât vă este cu putință, de excese!

GEMENI

Din păcate, nu prea vi se arată o zi de mare succes în plan sentimental, romantic. Se pot ivi și unele minore neajunsuri legate de proprii copii. Un prieten mai influent și prestigios vă poate dezamăgi.

RAC

Se pot reliefa unele mici dificultăți în relația cu o femeie mai matură din familie! Mai puteți resimți și o stare emoțională mai tulburată, mai dezechilibrată. Fiți atenți la un risc de conflicte cu persoane influente în plan social!

LEU

Din nefericire, nu vă este o zi tocmai favorabilă pentru drumuri și călătorii. Puteți întâmpina și unele mici probleme de comunicare în relația cu anturajul. Totodată, ar fi indicat ca per ansamblul zilei să cautați să fiți mai juști și onești!

FECIOARĂ

Puteți avea parte de unele minore dificultăți sub raport material, financiar. Nu este, sub nici o formă, o zi prielnică pentru împrumuturi, creditări sau restituiri! Vi se arată și un risc mai semnificativ de incidente ori de accidente.

BALANȚĂ

Aștrii zilei vă arată cumva mai volatili, inconstanți și delăsători. Este foarte important ca per ansamblul acestei zile să încercați să fiți ceva mai concentrați, implicați și practici! În viața de cuplu se pot reliefa unele riscuri de ceartă!

SCORPION

Puteți atrage dușmănia secretă, ascunsă a unei femei mai mature! Totodată, astrele vă relevă ceva mai stresați, obosiți și iritabili în plan emoțional. La locul de muncă puteți întâmpina unele provocări mai semnificative!

SĂGETĂTOR

Vi se pot reliefa unele mici dezămăgiri în relația cu prietenii, mai ales în legătură cu o prietenă mai în vârstă. În dragoste vi se pot ivi unele probleme mai importante! Nu este o zi fastă pentru speculații financiare!

CAPRICORN

Aveți parte de o zi nu foarte norocoasă sub raport social, public! Imaginea dumneavoastră socială ar putea fi ușor afectată! Astrele mai relevă un risc destul de important de neînțelegeri în relația cu un bărbat cu autoritate din familie!

VĂRSĂTOR

Puteți întâmpina mici dificultăți în chestiuni ce țin de studiu, evaluări și călătorii! Nu este o zi favorabilă nici pentru relaționarea cu străinii! Căutați să fiți ceva mai ponderați și mai onești în comunicare, în discurs!

PEȘTI

Vi se pot prezenta unele minore probleme legate de un împrumut ori o creditare. Totodată, și în plan afectiv vă puteți arăta cumva mai neașezați! Căutați, per ansamblu, să fiți mai economi și mai temperați cu banii!

Horoscop HashtagNews