Biatlonista ucraineana
Biatlonista ucraineana. Sursa foto: aktual24

Biatlonista ucraineană Anastasia Laletina s-a retras de la Jocurile Paralimpice de iarnă care au loc la Beijing. Ea nu a mai participat la proba în care urma să concureze marţi, după ce a aflat că tatăl său a fost capturat de forţele ruse. Anunțul a fost făcut de către purtătoarea de cuvânt a comitetului paralimpic ucrainean, Natalia Haraci.

Tatăl sportivei este soldat în armata ucraineană. Acesta „a fost bătut” de soldaţii ruşi după capturarea sa, a declarat purtătoarea de cuvânt a comitetului paralimpic ucrainean, Natalia Haraci.

Anastasia Laletina (19 ani) se află în continuare la Zhangjiakou , locul în care au loc întrecerile de schi fond şi biatlon. Ea va pleca către Polonia împreună cu restul delegaţiei ţării sale, la finalul Jocurilor Paralimpice.

Dmitro Suiarko, un alt biatolinist ucrainean, a câștigat medalia de bronz în proba la care a participat la Jocurile Paralimipce, rezervată sportivilor cu deficienţe de vedere. El a obținut aurul olimpic la o zi după ce locuinţa sa din Cernigov a fost distrusă în urma bombardamentelor armatei ruse.

Delegaţia ucraineană ocupă locul al treilea în clasamentul pe medalii. Primul loc este ocupat de ţara gazdă China (10-9-12), în timp ce pe poziţia a doua se află Canada (7-2-7).

Ucraina a obținut nouă dintre cele 18 medalii (6 de aur, 8 de argint, 5 de bronz) acordate marţi în întrecerile de biatlon.

Sportivii din Rusia și Belarus nu vor putea concura la Jocurile Paralimpice de iarnă 2022 de la Beijing. Comitetul Paralimpic Internațional (IPC) a fost aspru criticat după ce inițial le-a permis acestora să participe sub steag neutru.
Comitetul Internaţional Paralimpic hotărâse iniţial, miercuri, ca sportivii ruşi şi belaruşi să participe la Jocuri sub drapel neutru, o decizie contestată de mai multe ţări.
IPC şi-a justificat schimbarea de poziţie prin faptul că „echipele şi sportivii ameninţă acum că nu vor participa, compromiţând şansele de succes ale Jocurilor Paralimpice de iarnă de la la Beijing 2022”.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a acuzat Rusia că a încălcat Armistiţiul Olimpic şi a cerut federaţiilor internaţionale să interzică sportivii ruşi şi belaruşi din toate competiţiile, notează AFP. Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a exclus Rusia de la Cupa Mondială din Qatar, în timp ce multe federaţii (atletism, patinaj, rugby, box, înot) au anunţat măsuri de excludere care vizează sportivii ruşi, iar în unele cazuri şi pe cei din Belarus.

Cine sunt sportivii ucraineni care au decis să lupte împotriva Rusiei