Sursa foto Variety

La gala Brit Awards, ce a avut loc marți, faimoasa cântăreață Adele a fost premiată pentru „cel mai bun artist”, „cel mai bun album” și „cel mai bun cântec al anului” pentru „Easy on Me”, relatează BBC. În melodie, Adele explică de ce a ales să pună capăt mariajului său în 2019, cerându-le fiului și fostului soț înțelegere.

De asemenea, cântărețul Ed Sheeran a fost desemnat „compozitorul anului”, acesta interpretând pe scena O2 Arena din Londra, alături de trupa rock Bring Me the Horizon, melodia „Bad Habits.”

Totodată, Dua Lipa a fost votată de către utilizatorii aplicației TikTok „cel mai bun artist pop/R&B.”

Premieră la Brit Awards

Adele, care a revenit în lumina reflectoarelor după o pauză de șase ani, a declarat că nu se aștepta ca melodia ei „Easy on Me” să fie votată piesa anului.  „Nu-mi vine să cred că o baladă cu pian a câştigat în fața atâtor cântece cu ritm”, a spus cântăreața britanică, potrivit sursei citate.

La decernarea premiilor de la Brit Awards, Biile Eilish a fost desemnată „cel mai bun artist internațional”, iar americanii de la Silk Sonic au fost aleşi „cel mai bun grup internaţional”. De asemenea, Olivia Rodrigo a câştigat premiul pentru „cântecul internaţional al anului” cu single-ul „Good 4 U”.

Reamintim că ceremonia a fost găzduită pentru prima dată de actorul de comedie Mo Gilligan, iar anul acesta au fost nominalizate mai multe femei decât oricând în ultimii 10 ani, nouă artiste fiind premiate, comparativ cu trei bărbați.

Cu toate acestea, Robbie Williams rămâne cel mai premiat artist britanic din istorie, cu 13 trofee.

Reamintim că Adele a câștigat de-a lungul carierei opt premii la Grammy Awards, trei la American Music Awards, 11 la Billboard Awards, unul la Brit Awards și cinci în cadrul galelor MTV Awards. În 2012, cântăreața a câștigat toate cele șase categorii la care fusese nominalizată, în cadrul Grammy Awards.

Potrivit Billboard, discul „30” al lui Adele a devenit, în doar trei zile de la lansare, cel mai bine vândut album în anul 2021. Albumul reflectă perioada tumultoasă pe care a trăit-o după divorțul de Simon Konecki în 2019.

Maluma revine în România