Raja
Raja

Societatea RAJA Constanța a primit vizita unei delegații din partea companiei EYATH, condusă de Agis Papadopoulos, președinte al Consiliului de Administrație și Anthimos Amanatidis, director executiv al EYATH SA. Reprezentanții celor doi operatori au discutat despre soluțiile viabile de combatere a crizei energetice și a efectelor schimbărilor climatice asupra rezervelor naturale de apă potabilă. 

Delegația elenă a vizitat Stația de epurare Constanța Nord și Dispeceratul Central SCADA, discuțiile vizând teme cum ar fi digitalizarea prin introducerea sistemului SCADA la nivelul tuturor rețelelor operate, eficientizarea energetică a proceselor, prin amenjarea de parcuri fotovoltaice sau gestionarea nămolurilor rezultate în urma procesului de epurare

Un parteneriat deosebit se va derula între Raja Constanța și compania de apă EYATH din Grecia, operatori care își desfășoară activitatea în domeniul alimentării cu apă și canalizare. Colaborarea dintre cei doi operatori vizează utilizarea unor tehnologii de ultima oră privind creșterea eficienței energetice a proceselor tehnologice aplicate. În urma acordului semnat în luna octombrie a acestui an, în Grecia, în prezența ministrului adjunct de Interne, responsabil pentru Macedonia și Tracia, Stavros Kalafatis și digitalizarea avansată a serviciilor, cei doi operatori vor beneficia de transfer de know-how și de experiență pentru reducerea pierderilor, digitalizarea proceselor tehnologice și valorificarea energetică a nămolului, implementarea celor mai bune practici în domeniul alimentării cu apă și al colectării și tratării apelor uzate urbane, dar și de cooperare în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare. Cele două companii vor dezvolta resursele umane din sectoarele de apă și apă uzată, prin intermediul schimbului de bune practici și prin pregătire profesională.

„Împreună identificam posibile modalități de cooperare în proiecte de interes comun. Economia de energie și criza climatică reprezintă, în contextul actual, un teren propice pentru o colaborare prosperă între cele două părți”, a declarat Agis Papadopoulos, președintele Consiliului de Administrație al EYATH SA

EYATH SA administrează serviciul de apă ce asigură alimentarea cu apă pentru peste un milion de locuitori, agenți economici și industrii din zona Salonic. Operatorul gestionează și sistemul de canalizare, și asigură tratarea biologică a apelor uzate domestice și industriale.  Compania se concentrează pe îmbunătățirea calității serviciilor oferite, prin modernizarea dotărilor, extinderea tehnologică și geografică.

Anthimos Amanatidis, director executiv al EYATH SA, a declarat că noile proiecte de apă și apă uzată vor oferi EYATH posibilitatea de a își îmbunătăți amprenta socială, economică și de mediu. „Suntem foarte bucuroși să ne revedem colegii de la RAJA, de această dată la sediul lor, făcând astfel încă un pas înainte spre o colaborare fructuoasă cu prietenii noștri români. EYATH dispune de un personal complet instruit și experimentat și deține un nivel ridicat de know-how. În această direcție, soluțiile tehnologice ecologice, soluțiile digitale pentru tranzacțiile de zi cu zi, chiar și schimbul de experiență cu RAJA sunt extrem de binevenite pentru compania noastră. Este evident că vorbim aceeași limbă când vine vorba de apă și mediu”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al EYATH, Anthimos Amanatidis.

Potrivit președintelui Consiliului de Administrație al RAJA SA, Constantin Chirilă, echipa companiei este una foarte activă, care se adaptează la toate modificările apărute

Constantin Chirilă afirmă că operatorul dispune de toate resursele, know-how-ul precum și de experiența necesară pentru abordarea unor obiective care au un impact puternic asupra creșterii calității serviciilor oferite. Președintele CA al RAJA SA Constanța are convingerea că prin această reuniune de forțe între cele două mari companii, vor fi găsite soluții viabile pentru a aborda unitar problema energiei și a măsurilor de reducere a pierderilor. 

Directorul general Aurel Presură a subliniat că societatea asigură serviciile de alimentare cu apă în peste 160 de localități, și al celor peste 2,5 milioane consumatori în timpul sezonului estival

„Când vorbim de turism, vorbim de litoral și implicit de protecția mediului, de provocarea de a face față schimbărilor climatice, ce au dus la modificarea calității apelor din subteran. Utilizarea surselor neconvenționale de energie și asigurarea unui sistem interconectat de alimentare, ce poate asigura apă de cea mai bună calitate tuturor abonaților de pe litoral, sunt proiecte aflate deja în implementare ce vor duce la dezvoltarea durabilă a sistemelor operate”, a precizat directorul general al RAJA SA, Aurel Presură.