Campania electorală este momentul cel mai bun de a te întâlni cu alegătorii, de a le asculta păsurile, dar și de a primi aprecieri din partea acestora.

Vlad Popescu, fiul lui Popescu Piedone – primarul Sectorului 5, și Adelina Paiu, ambii candidați pentru Camera Deputaților din partea PSD Suceava au luat la pas zona suburbană a Sucevei pentru a sta de vorbă cu oamenii, dar mai ales de a-i asculta. Printre principalele probleme ce le-au fost aduse la cunoștință se află cele legate de lipsa creșelor, dar și a nesiguranței locului de muncă, totul în contextul în care pandemia a „lovit” din toate părțile, iar mulți sunt afectați de acest lucru.

Primire cu brațele deschise

„Am mers astăzi în zona Burdujeni, alături de doamna candidat, Adelina Paiu. Atât eu, cât și doamna Paiu am vrut să stăm de vorbă cu oamenii, pentru că ei sunt cei mai importanți. Am fost primiți cu brațele deschise. Oamenii cu care am stat de vorbă vor soluții pentru problemele pe care le au de multă vreme. Nimeni nu i-a ascultat până acum”, au anunțat reprezenții PSD Suceava, într-o postare pe Facebook.

Infrastructura, educația și „ziua de mâine”

Probleme sunt și la capitolul infrastructură, în secolul 21 încă existând drumuri de pământ, în zona suburbană a Sucevei, dar mai ales, absența racordării la rețeaua de gaz.  

„Oamenii se plâng că nu au unde să se angajeze și că și-ar dori un loc de muncă stabil, să nu își mai facă griji pentru ziua de mâine. Noi îi vom ajuta pentru siguranța unui loc de muncă, pentru siguranța unui trai mai bun”, au promis candidații social democrați, ce și-au petrecut ziua de duminică în rândul burdujenilor.

Citește și: Vlad Popescu răspunde întrebărilor presei. „De ce PSD?” și „De ce Suceava?”

#News