Vlad Popescu, fiul lui Cristian Popescu Piedone – primarul sectorului 5 (candidat al PPUSL), se află pe lista pentru Camera Deputaților a organizației PSD Suceava. Astfel că în familia lui Piedone a apărut nu doar pluripartidismul, dar și o rivalitate, sperăm constructivă, a ideilor de viitor.

 „Așchia nu sare departe de trunchi” era o vorbă din bătrâni prin care se încerca scoaterea în evidență a calităților pe care copiii le moșteneau din partea familiei. Crescut cu un simț al administrației, tatăl său fiind în această branșă de mai bine de 30 de ani, Vlad Popescu și-a îndreptat totuși atenția spre zona în care a copilărit. Pe Valea Bistriței, locul binecuvântat de D-zeu, alături de bunica sa paternă ce făcea parte dintr-o familie numeroasă, cu 11 frați, în care ordinea și disciplina erau „literă de lege”.

Vlad Popescu, care își dorește să aducă plusvaloarea pe care a dobândit-o, dar mai ales cultivat-o de-a lungul timpului, a fost coordonatorul de campanie la alegerile locale pentru Cristian Popescu Piedone (PPUSL).

Decizia tânărului, de 31 de ani (deci nu a colaborat cu Securitatea), de a candida pentru PSD Suceava a venit și ca urmare a unei negocieri între PPUSL și  PSD Suceava, Vlad Popescu a devenit membru de partid de curând.

Viziune, tinerețe, entuziam

 „Asta este viziunea partidului, viziunea organizației noastre, ca pe această listă să existe oameni cu experiență politică, oameni cu entuziasm, cu tinerețe, oameni care au un cuvânt de spus în viitorul Parlament (…) Vom prezenta programul de guvernare care prezintă siguranță pentru locurile de muncă, siguranță pentru un trai mai bun și pentru un salariu decent”, a spus Bejinariu, cel care deschide lista pentru Camera Deputaților din partea PSD Suceava, citat de știri pe surse.

Altfel, organizația PSD Suceava a depus, miercuri, la Biroul Electoral Județean, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Pe locul 1 pentru Camera Deputaților se află actualul deputat Eugen Bejinariu, pe locul al doilea fostul prefect Mirela Adomnicăi, pe locul al treilea Vlad Popescu. PPUSL a mai primit încă două locuri eligibile pe listele PSD pentru parlamentare, pentru Steluța Cătăniciu și Grațiela Gavrilescu.

Citește și: PSD București și-a anunțat candidații la „parlamentare”

#News