Jennifer Aniston nu mai vrea să aibă de-a face cu prietenii care refuză să se vaccineze

„Pe de-o parte, toată lumea are dreptul la propria opinie, pe de altă parte, multe dintre opiniile libere nu sunt bazate pe nimic concret, în afara propagandei sau a fricii nejustificate, cea bazată pe necunoaștere”, a spus vedeta din „Prietenii tăi”

Jennifer Aniston / Foto: Facebook

Pe la începutul acestei săptămâni, vedeta serialului „Prietenii tăi”, Jennifer Aniston, a povestit cum i-a schimbat pandemia relațiile cu anumiți oameni din viața acesteia. Mai exact, actrița ar fi renunțat la acei oameni care neagă beneficiile vaccinului, așadar nici nu se vaccinează, informează BBC.

Jennifer Aniston a renunțat la anumiți prieteni, atât pentru binele propriu, cât și pentru binele lor

Actrița a povestit că, deși e vaccinată, ar putea să transmită, mai departe, virusul – mai ales acum când varianta Delta pare să se fi instalat confortabil. Astfel, a explicat Aniston, dacă ea intră în contact cu un nevaccinat care s-a infectat cu Covid-19, ar putea, la rândul ei, să-l transmită mai departe altor nevaccinați. Ca măsură de protecție, Jennifer Aniston a decis ca, de acum încolo, să aibă contact numai cu acei prieteni care s-au vaccinat, astfel încât să nu le poată transmite virusul.

Cu alte cuvinte, vedeta a renunțat la prietenii nevaccinați pentru binele lor. Chiar și așa, cel mai probabil că respectivii prieteni „părăsiți” de actriță nu văd lucrurile la fel, de vreme ce nu cred în beneficiile vaccinurilor anti-Covid.

„Din păcate, încă există foarte mulți oameni care nu cred în vaccin și nu sunt dispuși să ia în calcul datele concrete”, a spus Jennifer Aniston, pe Instagram.

„Tocmai am pierdut câțiva oameni cu care obișnuiam să mă întâlnesc săptămânal. E o situația nefericită. (…) Pe de-o parte, toată lumea are dreptul la propria opinie, pe de altă parte, multe dintre opiniile libere nu sunt bazate pe nimic concret, în afara propagandei sau a fricii nejustificate, cea bazată pe necunoaștere”, a mai spus actrița.

Citește și: Fantezia din filme nu se potrivește cu realitatea din afara platourilor de filmare