Gabriela Firea, atac la Dan: „Mincinosul mincinoșilor”

Reacția senatorului PSD vine după aprobarea bugetului Capitalei, unul cu tăieri de la cei vulnerabili

Fostul primar general, Gabriela Firea a lansat un atac la adresa lui Nicușor Dan, după ce vineri a fost aprobat bugetul Capitalei, cu un amendament ce prevedea tăieri de peste 1,1  miliarde de lei din proiectul inițial.

„Noul primar demonstrează, încă o dată, că nu este interesat de problemele oamenilor, de necazurile sau grijile lor. Iar azi și-a arătat cu prisosință fățărnicia și lipsa totală de empatie atunci când a anunțat, relaxat, că adulții cu dizabilitați vor primi de acum încolo 250 lei/ lună, și nu 500 lei/lună! Ce contează că oamenii aceștia sunt cei mai amărâți dintre noi, că pentru ei fiecare bănuț contează! Să se descurce cum pot! Ce dacă nu au primit banii din decembrie! Nu e responsabilitatea lui!

Nici apelul impresionant al Gabrielei Șerbănescu, reprezentanta persoanelor cu dizabilități, prezentă la ședința de CGMB, nu l-a impresionat”, a scris Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea prevede și alte tăieri

În opinia senatorului, în perioada următoare vor mai fi și alte tăieri, aceasta menționând câteva dintre programele înființate în administrația condusă de aceasta, și anume Programul FIV (fertilizare in vitro), dar și cel de sprijin al familiilor monoparentale. Totodată a ținut să reamintească modul în care, imediat după alegerile locale Nicușor Dan încerca să combată o informație cu privire la eliminarea acestor stimulente. „În septembrie 2020, Mincinosul mincinoșilor se jura că drepturile persoanelor cu handicap nu vor fi afectate: «S-a răspândit în rândul persoanelor cu handicap ideea că după ce voi ajunge primar, am să elimin ajutorul pentru persoanele cu handicap. Cât de abject să fii, ca să faci o campanie mincinoasă, murdară pe seama persoanelor cu handicap! Vreau să fiu foarte clar, ajutorul de handicap va fi plătit în continuare. Vreau ca acest ajutor de handicap să treacă în sarcina primăriilor de sector, dar dacă primăriile de sector, prin Consiliul Local, vor decide să nu preia acest ajutor, el va fi plătit în continuare de Primăria Capitalei», promitea, fariseistic, Nicusor Dan…”, a mai scris fostul primar general.

De altfel, aceste acuze cu privire la o posibilă eliminare a ajutorului pentru persoanele cu dizabilității au fost de ambele părți. „Gabriela Firea a oprit plata stimulentului financiar pentru adulții cu dizabilități din București. Adică a făcut exact ceea ce ne acuza pe noi, în mod mincinos, în timpul campaniei electorale! Cinism și bătaie de joc până în ultima zi de mandat – de asta au parte bucureștenii de la primarul general încă în funcție”, scria la acel moment primarul ales.

Citește și: Nicușor Dan: „Firea a oprit plata stimulentului financiar pentru adulții cu dizabilități