Tudose, despre ministrul Sănătății. „Meduzele au rezistat milioane de ani fără creier”

Fostul premier o atacă pe Ioana Mihăilă, din cauza unei declarații ce îl viza pe academicianul Leon Dănăilă

Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose a lansat un atac dur la adresa ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, pe care o compară cu o meduză, după ce aceasta i-a transmis academicianului Leon Dănăilă, care are nevoie de o proteză de şold, că „nevoile în sistemul de sănătate sunt foarte mari” şi că „fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă”. De partea cealaltă, Leon Dănăilă a precizat, într-o postare făcută sâmbătă, că numele său este folosit într-o campanie de fake-news.

„Cruntă lipsa de umanitate a ministresei pluseriste de la Sănătate față de suferința academicianului octogenar Leon Dănăilă! Rușinoasă lașitatea penelistă în fața umilinței la care juna Mihăilă îl supune pe venerabilul ex-senator PNL! A fost bun doctorul Dănăilă, în campania electorală din 2016, să deschidă lista PNL la București, dar acum, când marele neurochirug are nevoie de operație, la 87 de ani, cei care au profitat politic de pe urma imaginii sale tac chitic…”, a scris Mihai Tudose, pe pagina sa de Facebook.

Spitalul Foișor, subiect de scandal pentru Tudose

În aceeași manieră, prea bine cunoscută, Tudose a continuat să o jignească pe Ioana Mihăilă, pe care numește „marioneta lui Voiculescu” sau mai grav, o compară cu o meduză, făcând aluzii subtile și la premierul Cîțu, ce zilele trecute anunța că nu crede că ursul Arthur era cel mai mare din țară.  

„Academicianul e pe lista de așteptare la Spitalul Foișor, să fie operat pentru o proteză la șold. Dar spitalul a fost transformat în unitate Covid. Ce-i transmite ,,marioneta” lui Vlad Voiculescu medicului care a făcut peste 30.000 de operații în timpul carierei lui? ,,Fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă.” Asta-i răsplata ministrului Sănătății pentru un medic care și-a dedicat viața salvării semenilor săi. Asta-i empatia față de victimele proastei gestiuni a pandemiei, pentru că sunt atâția români în situația doctorului Dănăilă, care așteaptă tratament pentru afecțiuni grave”, a mai scris europarlamentarul. Acesta se întreabă, retoric, dacă cei vizați de el vor rezista să trăiască fără creier, așa cum „meduzele au rezistat milioane de ani”.

Leon Dănăilă și campania de fake-news

De partea cealaltă, academicianul Leon Dănăilă a anunțat că numele său este folosit într-o campanie de fake-news și a precizat, în postarea publică făcută pe pagina sa de Facebook, că nu a solicitat o asemenea proteză, mai mult că nici nu este înscris pe vreo listă pentru obținerea unui astfel de dispozitiv medical. Totodată a ținut să le transmită gânduri bune celor care și-a anunțat disponibilitatea pentru procurarea unei proteze de sold, însă nu are o astfel de necesitate.

Deși i s-a atras atenția lui Tudose, cu privire la informația eronata care circulă, în această privință, fostul premier nu a reacționat, până la această, în niciun fel.

Citește și: Tudose: „Un vaccin antimâțu? O izoletă măcar?