DNA ia în vizor Apele Române. Fost director, trimis în judecată

În cadrul aceluiași dosar, sunt vizate încă două angajate la Administraţia Bazinală de Apă Siret, Maria Diaconescu şi Anca Mirela Chiochiu, acuzate de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu

DNA l-a trimis în judecată pe un fost director de la Apele Române, pentru abuz în serviciu, fiind, de asemenea, acuzat că ar fi produs un prejudiciu de 11 milioane de lei. Vorbim despre Mihail Popescu, cel care a ocupat funcția de director în cadrul companiei până în data de 10 ianuarie 2020. Ulterior, locul acestuia a fost luat de Sorin Hornea.

Pe larg, în perioada 2 septembrie -18 noiembrie 2019, Mihail Popescu, la vremea aceea încă director al Administraţiei Bazinale de Apă Siret, din cadrul Apelor Române, ar fi dispus rezilierea unor contracte aferente unor societăți comerciale, cu motivul nerespectării obligațiilor contractuale. Astfel, întrucât contractele au fost reziliate, compania Apele Române a pierdut 11 milioane de lei, lucrările respective nefiind executate, în urma deciziei lui Popescu.

DNA îl trimite în judecată pe Mihail Popescu, împreună cu alte două angajate ale companiei

Vorbim despre bani alocați de la Guvern prin Hot. nr. 441/2019, pentru realizarea în regim de urgență a unor lucrări de „amenajare albie râu Ţiganca în localitatea Ion Creangă, judeţul Neamţ” şi „Amenajare albie râu Albuia în localitatea Rotunda, comuna Doljeşti, judeţul Neamţ”, pentru prevenirea eventualelor inundații, anunță DNA, într-un comunicat.

În cadrul aceluiași dosar, sunt vizate încă două angajate la Administraţia Bazinală de Apă Siret, Maria Diaconescu şi Anca Mirela Chiochiu, acuzate de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cele două fiind considerate complice ale lui Mihail Popescu.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bacău.

Citește și: Cristescu acuză DNA că l-ar ține în palmă pe Alexe

#News