Site-ul agenției Reuters relatează că în această dimineață, un avion al unei companii de zbor ucrainiere s-a proăbușit cu 180 de persoane la bord. Tragedia s-a produs la foarte scurt timp de la decolarea de pe aeroportul iranian Imam Khomein, situat în imediata vecinătate a capitalei Teheran. De asemenea, televiziunile iraniene declară faptul că toți cei 180 de pasageri au murit la impact, nefiind, astfel, niciun supraviețuitor la bord.

Se bănuiește că principala cauză pentru care această tragedie s-a întâmplat se datorează unor probleme tehnice pe care avionul ce apartinea companiei aeriene Ukraine International Airports se pare că le avea. Teste ulterioare și analize asupra cutiei negre vor stabili, însă, adevărul.

La fața locului s-au trimis echipaje de salvare ce nu au reușit, însă, să mai salveze nimic, avionul de timpul Boeing 737 fiind făcut bucăți și încă în flăcări, reprezentând un pericol chiar și pentru echipele de salvare.

Pirhossein Koulivand, directorul serviciului iranian pentru situații de urgență din Iran a declarat:

„Avionul este în flăcări, dar am trimis echipe (…) și poate vom putea salva unii pasageri”

Totul se întâmplă în condițiile acum o zi, zeci de iranieni au s-au călcat în picioare la funerailiile generalului, Qassem Soleimani.

#News