razboi nuclear

Ziua de duminică, 5 ianuarie 2020 a fost marcată de o decizie istorică a Iranului, și anume de a renunța la acordul potrivit căruia se angaja să respecte normele nucleare internaționale, așa cum se promisese să o facă cu aproximativ cinci ani în urmă. Astfel, Iranul renuntă la orice restricție privind limitarea numărului de centrifuge, punând în acest fel siguranța mondială la îndoială. Programul nuclear al Iranului se va desfășura, începând din acest moment fără nicio opreliște, acest eveniment stârnind păreri contradictorii între liderii mondiali.

Amintim că în 2018, chiar și președintele american Donald Trump s-a retras din acest acord nuclear, destabilizând, astfel, încrederea pe care celelelate state participante o aveau în acest acord, o ieșire a Iranului fiind iminentă. în condițiile de față.

Reamintim că motivul principal al tensiunilor dintre Statele Unite ale Americii și Iran se datorează asasinării generalului Qassem Soleimani, evenimentul contribuind la decizia Iranului de a renunța la acordul nuclear.

Cu toate astea, Iranul se arată dispus de a reveni la angajamentele nucleare dintre marile puteri ale lumii, caz în care Statele Unite ale Americii va renunța la sancțiunile aplicate Teheranului.

Disensiunile dintre cele două state au stârnit neumulțumiri de jur-împrejurul planetei, nenumărate personalități ale lumii declarându-și deznădăjduirea privind situația politică actuală a planetei și imimentul conflict armat. La ediția cu numărul 77 a Globurilor de Aur, Patricia Arquette a folosit ocazia urcării pe scenă pentru a pleda pentru pace și pentru a sublinia pericolul în care ne aflăm cu toții, acum, odată cu uciderea generalului Qassem Soleimani. Aceasta a condamnat voalat acțiunile președintelui american, Donald Trump, declarând că 2020 este un an de răscruce în care trebuie să ne ferim copiii de bombe și atacuri nucleare.

#News