Fix pe 31 decembrie 2019, Compania Națională Administrarea Porturilor Maritime Constanța a notificat companiile interesate despre reluarea procedurilor de selecție pentru ranfluarea navei Qeen Hind. Astfel, conform noului calendar al procedurii pentru “Servicii de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoatere și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei”, a doua strigare pe 9 ianuarie sunt programate următoarele: depunerea Propunerii Tehnice și a documentelor care însoțesc Propunerea Tehnică- 09.01.2010, ora 16.00; ședința de deschidere și analiza Propunerii Tehnice și a documentelor care însoțesc Propunerile Tehnice- 09.01.2020, ora 16.30. Toată săptămâna aceasta, dar și primele zile ale celei următoare comisia de selecție își va stoarce creierii pentru găsirea unei soluții, respectiv pe 13 ianuarie ar trebui cel puțin teoretic să știm cine va scoate oile inecate și putrezite din portul Midia. #News a mai scris despre asta AICI

Bani grei pentru dezeșuarea navei

Statul român plătește patru milioane de euro

Bugetul estimate pentru ranfluarea navei și neutralizarea încărcături acesteia este de patru milioane euro, iar timpul de execuție 45 de zile. Reamintim că mai multe companii din străinătate și din țară se luptă pentru câștigarea contractului privind ranfluarea navei scufundate în portul Midia cu peste 14.000 de oi la bord. Potrivit estimărilor specialiștilor oile care s-au înecat odată cu scufundarea navei cântăreau în viu aproximativ 635 de tone. Acum după aproape două luni în apă, întreaga încarcătură cântărește aproximativ o mie de tone. Inițial procedura de selecție pentru “Servicii de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoatere și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei” a avut trei ofertanți: Sirius Salvage Limited Turcia, Ignațios Stanopoulos Shipping, trade & Tehnical Grecia și o debutantă în domeniu, GSP Logistic- GSP Offshore, controlată de miliardarul Comânescu. După diverse discuții în sistem de procedură concurențială (preț și durată), comisia CNAPMC a notificat pe 24 decembrie companiile că suspendă procedura, invocând o serie de acte lipsă de la toți participanții. Reamintim că o navă cu 22 de membri ai echipajului, care avea la bord 14.600 de oi, s-a rasturnat pe 24 noiembrie 2019, în Portul Midia, la scurt timp după ce ridicase ancora cu destinația Libia. Toate persoanele aflate la bord au fost salvate, însă majoritatea animalelor s- au înecat.

#News