Mihai Șora
Mihai Șora

Filosoful Mihai Șora a împlinit vârsta de 104 ani și, ca întotdeauna, a ales pagina de Facebook pentru a transmite gânduri, fragmente din viață și pentru a răspunde la mesaje. A ales să scrie, să împărtășească o fotografie și să vorbească despre o copilărie altfel, o copilărie trăită alături de familia sa, în sărăcie.

Numele de Șora nu poate fi ignorat. Au fost controverse, speculații și s-au scris multe. Trecând peste divergențe și apartenențe politice, păreri, antipatii și simpatii, filosoful și eseistul timișorean rămâne parte din istoria noastră. Și bine face.

”Am trecut și eu prin ritualul celei dintâi fotografii, la patru-cinci luni, stând pe burtă și absorbind dintr-o privire lumea din jur. La începutul secolului XX era însă un eveniment în sine, nu un obicei comun: părinții își duceau copilul la fotograf ca pe un bibelou mai curând decât ca pe o ființă vie, mișcătoare din mâini și din picioare.

Pentru mulți dintre părinții generației mele, fotografia aceasta inaugurală a fost singurul lucru care le-a rămas de pe urma copilului: mortalitatea infantilă se adăuga celorlalte încercări prin care treceau ei: război, sărăcie, boli fără leac, opresiuni, prigoane. Au fost generații întregi pentru care faptul însuși de a supraviețui era o victorie, un dar dumnezeiesc.

De aceea mă înduioșează fotografia de aici: nu pentru că stau acolo gol-goluț, cu ochii larg deschiși, în decorul aranjat de fotograf, ci pentru că mi-i pot imagina pe părinții mei tineri dar trecuți deja prin durerea pierderii primului lor copil, băiețelul Teodor, al cărui chip nu s-a păstrat în nicio imagine; părinții mei buni și drepți și credincioși luându-și pruncul în brațe, urcând în trăsură și mergând la Domnul Kossak, fotograful timișorean în atelierul căruia aveam să intrăm de atâtea ori mai târziu, gătiți ca în zi de sărbătoare. Părinții mei care se rugau Domnului ca cel de-al doilea copil să trăiască și făceau tot ce le stătea în putință pentru ca Domnul să le asculte rugăciunea.

Mihai Șora

7 noiembrie 2020

P.S. Vă mulțumesc tuturor pentru urări. Sunt calde mângâieri care mă bucură și îmi dau putere.”, a scris Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Meciul Simonei Halep cu coronavirusul: bea ceai și citește

#News