Două fete din Dâmbovița, obligate să se prostitueze în Italia

Una din fete a reușit să se salveze cu un mesaj online trimis șefului de post din localitatea de unde ea provenea.

O tânără din Dâmbovița a trimis online un mesaj șefului de post din localitatea Hulubești, în care semnala că ea și o altă fată sunt sechestrate în Italia, de doi târgoveșteni. Ea a plecat să lucreze în Italia, dar doi indivizii au sechestrat-o și obligat-o să se prostitueze, potrivit gandul.ro.

Fata a reușit să se salveze cu un mesaj online trimis șefului de post din localitatea Hulubești, de unde ea provenea. A urmat o misiune la care au participat polițiști din Dâmbovița și din localitatea italiană unde fata era sechestrată alături de o altă tânără

. „Prin intermediul unei rețele de socializare, șeful Postului de Poliție Hulubești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a fost sesizat de către o tânără, de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că se află pe teritoriul Italiei, fiind sechestrată și obligată să se prostitueze. Ulterior, a fost informată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, care, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, a semnalat Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R”, a transmis Poliția Română.

Fetele erau obligate să producă 1.000 de euro pe zi, iar dacă refuzau erau bătute.

„Organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, respectiv două femei, de 20 și 22 de ani. Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbați, în vârstă de 37 și 35 de ani, ambii din municipiul Târgoviște. Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic și amenințate. Din cercetările ulterioare și cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani și telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracțională a celor doi se desfășura la un nivel avansat. Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activității de prostituție din apartamentul din Termoli și ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi”, mai precizează sursa citată. Cei doi bărbați au fost arestați preventiv, pe teritoriul Italiei. La nivelul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, sunt efectuate cercetări, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.

Bărbat din județul Bihor, reţinut pentru uciderea câinelui vecinului