Victimele violenței domestice din Caraș Severin își retrag plângerile făcute polițiștilor

De cele mai multe ori, victimele violenței domestice fac reclamație, dar ulterior o retrag, a declarat comisarul șef Alin Mincan, adjunct al șefului Poliției municipale

Pe parcursul anului trecut, în CarașSeverin a scăzut numărul faptelor penale în domeniul violenței în familie, la nivel județean fiind emise 132 de ordine de protecție, majoritatea fiind îndreptate spre agresori bărbați. Conform statisticilor, în mediul urban infracțiunile sesizate scad la 300 (-44, -12,8%), iar în mediul rural cresc la 205 (+7, +3,5%), potrivit g4media.ro.

De cele mai multe ori, victimele violenței domestice fac reclamație, dar ulterior o retrag, situația fiind similară și în Reșița, a declarat comisarul șef Alin Mincan, adjunct al șefului Poliției municipale

 „Avem emise în anul 2022, un număr de 39 de ordine de protecție provizorii. Legislația s-a modificat și ne permite să monitorizăm mai ușor aceste fapte, însă știți cum e, se întâmplă în casă, în spatele pereților. Noi nu putem să combatem acest fenomen sau să luăm măsuri doar atunci când este reclamat de către soț, soție sau membrii familiei. Deci avem instrumente, numai că avem și foarte multe cazuri în care aceste plângeri se retrag”, spune Alin Mincan. Astfel, munca polițistului este zădărnicită de nehotărârea victimei deoarece legea îi permite să se răzgândească, a mai declarat comisarul șef Mincan. „Noi ne deplasăm acolo, ne sesizăm din oficiu, dar e nevoie de plângere a părții vătămate, care poate să depună plângere în trei luni sau să nu depună plângere. Poliția emite acest ordin de protecție provizorie, pe termen de cinci zile, după care procurorul îl trimite la instanță. Avem multe cazuri în care merge soția, concubina sau soțul agresat în instanță și spune că nu mai dorește emiterea unui ordin de protecție și atunci o luăm de la capăt”, explică polițistul. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise anul trecut și confirmate de procuror, doar 30%, au fost transformate în ordine de protecţie.

Pompierii au stins mai multe incendii de vegetaţie uscată din Hunedoara