Un veteran de război a votat pentru „binele României”

Cel mai în vârstă alegător din județul Botoșani are 105 ani, este veteran de război și a votat, duminică, pentru „binele României”.

Panait Mitel, veteran de război, prizonier în lagărele rusești, a fost un exemplu atât pentru familia sa, cât și pentru comunitatea din Tudora, unde locuiește, potrivit Agerpres.

„Am votat pentru binele României. (…) Sunt bucuros că am ajuns atâţia ani şi am trecut prin tot războiul şi prin toate necazurile. Am trecut prin toate… Şi prizonier… ”, a spus Panait Mitel. Acesta a votat cu urna mobilă, fiind mai slăbit decât la alegerile locale din septembrie, când a fost „pe picioare lui” să voteze.

Nora bătrânului, Lixioara Mitel susţine că bătrânul veteran de război a fost „un exemplu de înţelepciune” şi un model de civism.

„Sunt de 30 de ani aici lângă el. A fost un exemplu de înţelepciune. Sfaturi permanente a avut bune. Calmitatea lui nu o are nimeni. Nu am cunoscut aşa oameni pe unde am mers. Vă spun sincer că mi-a dat tărie în foarte multe situaţii delicate, să merg înainte şi să înving. El a fost cel care ne-a îndemnat permanent să votăm, pentru că este important pentru România. Chiar dacă el nu spune multe cuvinte, atât de mult ce trăieşte aceste clipe… Inimaginabil! Acum, la Ziua României, el se închină de două ori pe zi şi la rugăciunea de dimineaţă a făcut semnul crucii şi a zis ‘Doamne, ajută România!’, prima dată, înainte de a spune Tatăl Nostru şi rugăciunile dimineţii. Vă gândiţi cât de mult ţine la ţărişoara asta? Dacă ar ţine toată lumea, o jumătate din politicienii noştri dacă ar ţine la fel… El a suferit pentru reîntregirea ţării, pentru popor, pentru familie şi pentru toţi românii”, a spus Lixioara Mitel, potrivit sursei citate.

Citește și: Mihai Șora a votat pentru țara „cu susul în jos”

#News