Decizia luată de Comitetele pentru Situații de Urgență (Național și Județean), prin care restaurantele să fie închise începând de mâine pentru cel puțin o săptămână va fi atacată de către liderul Asociației Patronale a Restaurantelor. Daniel Mischie, președintele asociației și patronul unui lanț de restaurante, a anunțat că a luat această hotărâre în cadrul unei intervenții pentru Știrile Europa FM.

„Interioarele restaurantelor au fost deschise la data de 1 septembrie și, după această dată, timp de două săptămâni, timp în care acest virus are perioada de incubație, nu a existat nicio creștere a numărului de persoane infectate cu COVID. Nu există persoane care au fost dovedite că s-au infectat în restaurate, iar din punct de vedere al numărului de focare, pe site-ul INSP puteți găși această analiză, în care industria HoReCa este ultima industrie care cauzează probleme. Această hotărâre luată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență noi o vom atacă în justiție si sperăm să obținem în cel mai scurt timp anularea ei”, a declarat Mischie pentru postul de radio.

O informație statistică publicată marți, 6 octombrie, arată că în intervalul 21 septembrie – 4 octombrie în industria HoReCa a fost semnalat un singur focar de Covid-19 în toată România, cu cinci oameni îmbolnăviți.

Mischie este de părere că cele mai multe infectări au avut loc la evenimente cum ar fi nunți și botezuri. „Impunerea legii ar fi dus la alte cifre pe care le-am fi putut avea astăzi. Unde sunt cei care au avut astfel de evenimente, dacă au luat vreo penalizare, dacă li s-a suspendat vreo autorizație”, a mai spus Mischie.

Citește și: Covid restricționează și Capitala. Fără restaurante, nunți și botezuri

#News