Bărbatul care și-a sechestrat fata în Chiajna, reținut pentru 24 de ore

 E este cercetat pentru infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie.

Poliţiştii din Ilfov l-au reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore pe bărbatul care şi-a sechestrat, timp de peste 24 de ore, fetiţa de cinci ani, într-o locuinţă din Chiajna, eliberând-o după negocieri şi intervenţii ale autorităţilor. El este cercetat pentru infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie. „La data de 6 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, au transmis, sâmbătă. Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, potrivit g4media.ro

 Bărbatul este cercetat pentru infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi violenţă în familie. Cazul este instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Ilfov.

Reamintim că bărbatul din comuna Chiajna care și-a sechestrat joi seara fetița în locuință amenințând că aruncă locuința în aer cu niște butelii s-a predat după aproape 28 de ore. El a fost reținut sâmbătă iar procurorii propun arestul preventiv pentru 30 de zile. Poliția a anunțat că minora nu a suferit vătămări coroporale. Bărbatul din Chiajna se numește Marin Burtea, are 42 de ani iar la profilul de pe contul de Facebook scrie că lucrează la ”fac și eu ce pot”.

Bărbat reţinut pentru act sexual cu o minoră instituționalizată