Oseminte care par de origine umană, descoperite în centrul municipiului Deva

Osemintele urmează fi expertizate de medicii legişti

Osemintele urmează fi expertizate de medicii legişti

Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană.

„În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20,00,Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană.La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi ce ai Biroului Investigaţii de Criminale”, precizează informarea IPJ Hunedoara.

Osemintele respective au fost ridicate de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML) Hunedoara şi urmează a fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii acestora (a identităţii persoanei) şi a circumstanţelor în care au ajuns în acel loc, mai menţionează sursa citată.

ANM avertizează: Cod portocaliu de ninsori și viscol în 7 judeţe din nordul ţării