Licitaţia pentru Spitalul Regional Iași, reluată

Noul Spital Regional Iași Iași va fi cel mai mare din țară

S-a deblocat licitaţia pentru Spitalul Regional Iași. Acum se pot înscrie în cursă şi constructorii români, a declarat prefectul de Iași, Bogdan Cojocaru. Licitaţia fusese contestată de o asociere de constructori români care a sesizat faptul că cerinţa privind experienţa similară este una restrictivă pentru companiile care activează pe piaţa din România, potrivit g4media.ro.

Licitaţia fusese contestată de o asociere de constructori români care a sesizat faptul că cerinţa privind experienţa similară este una restrictivă pentru companiile care activează pe piaţa din România

Acest lucu era de natură să favorizeze firme din străinătate. Bogdan Cojocaru a reamintit faptul că zilele acestea se efectuează amenajarea de șantier și, în curând, vor începe lucrările propriu-zise. Potrivit pefectului, este vorba despre cea mai mare licitație pentru județul Iași. „E vorba de construirea efectivă a Spitalului Regional de Urgență. Contractul pentru primele lucrări a fost semnat deja miercurea trecută, la sediul Guvernului, în prezența primului ministru Marcel Ciolacu și a domnului ministru Rafila.

Au fost clarificate și aceste contestații, în așa fel încât să nu mai existe aceste restricții în ceea ce privește participanții la această importantă licitație, un proiect mult așteptat. Mă bucur că au fost rezolvate toate aceste probleme, în așa fel încât graficul propus de către Ministerul Sănătății, prin Andis, care se ocupă de acest important proiect, graficul să poată să fie respectat. Săptămâna trecută, miercuri s-a semnat acest prim contract pentru primele lucrări. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Andis, ar trebui ca săptămâna viitoare să fie și o primă vizită în teren”, spune prefectul. Migranți găsiți la Giurgiu în șoc hipotermic, într-un camion frigorific