Frații britanici Tate, aduși la DIICOT pentru a fi prezenți la a doua rundă de percheziții informatice

Frații Tate sunt anchetați de procurori pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

 Frații Tate au ajuns luni dimineață la sediul DIICOT pentru a asista la o nouă rundă de percheziții informatice. Andrew Tate a postat un mesaj din spatele gratiilor din care lasă de înțeles că este un adevărat erou, potrivit g4media.ro.

„Mă aflu în această celulă pentru că nu mi-am închis gura, pentru că refuz să mă opresc din ascensiune. Aș fi putut să mă opresc la primul meu milion, să mă opresc la primele 10 sau 100. Există un motiv pentru care majoritatea eroilor au petrecut ceva timp într-o celulă”, a scris milionarul britanic arestat preventiv pentru trafic de persoane și viol.

 DIICOT ar fi pus sechestru și pe monedele virtuale ale fraților Tate. Frații Tate sunt anchetați de procurori pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. În același dosar au fost reținute și două românce, despre care se presupune că au lucrat cu cei doi. Ei au fost reținuți de DIICOT în 29 decembrie 2022, iar apoi instanța a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 Frații milionari mai aveau și un sistem sofisticat de supraveghere, cu minim 16 camere care monitorizau totul în casa dintr-o zonă de lux a Capitalei, dar și în împrejurimile acesteia

. Procurorii suspectează constituirea unui grup infracțional organizat în scopul racolării și exploatării unor fete pentru crearea de clipuri pornografice destinate difuzării contracost pe site-uri de profil, în special onlyfans. Cei doi frați britanici sunt acuzați că au obținut astfel importante sume de bani cu care au cumpărat case, autoturisme de lux și cryptomonede. Dosarul a început în aprilie, când DIICOT a cercetat cazul tinerei americane sechestrate în Voluntari de cei doi cetățeni britanici.

Bibliotecile din Marea Britanie au amenajat spații calde și asigură mâncare persoanelor vulnerabile