Beyonce, cel mai premiat artist din istoria galei premiilor Grammy 2023

Britanicul Harry Styles a câştigat trofeul la categoria "albumul anului", o surpriză în faţa favoritelor Beyoncé şi Adele..

Beyoncé a intrat în istorie după ce a primit, duminică noaptea, cel de-al 32-lea premiu Grammy din carieră, la cea de-a 65-a gală, la Los Angeles. Ea a doborăt recordul cu cele mai multe gramofoane câştigate în carieră, până acum acestă performanţă fiind deţinut de dirijorul Georg Solti (31), potrivit ziare.com.

Britanicul Harry Styles a câştigat trofeul la categoria „albumul anului”, o surpriză în faţa favoritelor Beyoncé şi Adele.

„Încerc să nu devin prea emoţionată. Încerc doar să mă bucur de această seară. Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă protejează. Îţi mulţumesc, Dumnezeu!”, a spus pe scenă Beyoncé .Cântăreaţa americană de blues, folk şi country Bonnie Raitt a câştigat premiul la categoria „cântecul anului” cu melodia ei „Just Like That”, o surpriză în faţa lui Beyoncé, Taylor Swift şi Adele. Concurenţa a fost acerbă la această categorie, una dintre cele mai prestigioase ale galei, dar în cele din urmă premiul i-a revenit cântăreţei în vârstă de 73 de ani, apreciată de critici şi care deja ara 10 gramofoane în palmares.

 Cântăreaţa americană Lizzo le-a învins duminică pe favoritele Beyoncé şi Adele şi a câştigat premiul Grammy la categoria „cea mai bună înregistrare a anului” cu melodia „About Damn Time”.

Acest premiu este o revanşă pentru Lizzo. În 2020, era de aşteptat să fie marea câştigătorare al acestui echivalent al premiilor Oscar ale muzicii, în cele din urmă învingătoare fiind Billie Rich. Lizzo i-a adus în lacrimi un omagiu lui Prince care a murit în 2016, dar şi lui Beyoncé, regina acestei ceremonii. „Vă promit că în viaţa voastră veţi găsi oameni, veţi atrage oameni care vor crede în voi şi care vă vor susţine”, a spus ea în aplauze.

 Tânăra cântăreaţă americană de jazz Samara Joy a câştigat râvnitul premiu Grammy pentru „revelaţia anului”, la gala de duminică seara a American Music Industry Awards.

 Artista în vârstă de 23 de ani din Bronx, New York, a triumfat în faţa starului pop brazilian Anitta, duo-ului franco-american DOMi & JD Beck sau a rockerilor italieni de la Maneskin. Criticii o compară cu marii cântăreţi de jazz afro-americani precum Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Sarah Vaughan sau Nina Simone. Cântăreţul britanic Harry Styles a câştigat Grammy-ul pentru „albumul anului”, o victorie surpriză în faţa favoritelor Beyoncé sau Adele. Senzaţia pop a câştigat cel mai râvnit premiu la acest echivalent muzical al Oscarurilor cu „Harry’s House”, al treilea disc al său, pe care sintetizatoarele şi acustica soft sunt însoţite de versuri personale.