C. P. Tăriceanu

Lui Tăriceanu îi miros urât anticipatele, se pare

Când i-a venit rândul să se ducă și el la consultările cu Klaus Iohannis, s-a dus, că doar nu era să lipsească chiar el, liderul formațiunii cu foarte multe voturi, Călin Popescu Tăriceanu.

„Constituția prevede niște pași care sunt extrem de anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la anticipate este de patru luni de zile și creează consecințe extrem de nefavorabile. Constitiția României a fost gândită să facă cât mai dificilă această soluție. Administrația în astfel de cazuri se blochază, cetațenii vor trebui să aștepte. Consecințele economice sunt la fel de preocupante, vor fi presiuni pe cursul de schimb, pe domeniul economic. I-am spus președintelui că această soluție mi se pare una nepotrivită, mai ales că economia de timp e mică, de câteva luni. O tevatură inutilă”, a declarat Tăriceanu presei, după ce-a ieșit de la consultările cu președintele țării.

Așadar, remarcăm că lui Tăriceanu îi miros urât anticipatele și că nu-i de acord, neam, cu ele. Pur și simplu, nu-s necesare, domnule! Cel puțin asta susține acesta în declarațiile sale

Citește și: Tăriceanu, suspect din nou într-un dosar

Da’ și lui Andrei Gerea îi miroase urât Tăriceanu!

Se pare că Tăriceanu atunci când se ascunde, se ascunde doar băgându-și capul în nisip, însă lăsându-și corpul pe-afară. Nu de alta, dar nici n-a apucat bine să discute cu cei de la PSD, ieri, după moțiune, c-a și aflat Andrei Gerea!

„Ieri, imediat după votul pe moțiune, am aflat cu surprindere și dezamăgire că dl. Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu inițiatorii moțiunii care a dărâmat guvernul din care făceam parte. Nu pot să nu mă întreb ce căuta dl. Tăriceanu la această discuție. Pregătea o alianță politică alături de cei de care ne-am despărțit acum câteva luni?!Este de neacceptat să întorci spatele celor cu care te-ai aliat acum 3 luni și să revii alături de cei de care te-ai despărțit acum 5 luni”, a scris Gerea, joi, pe pagina de Facebook.

Citește și: Tăriceanu acuză PSD și PNL de complicitate

„Eu cred că o demisie din partea demisie sale ar fi binevenită, în momentul când pierzi sprijinul grupului parlamentar. Oamenii încă se codesc să spună în față, există un anumit respect. Am încercat cu toții să ținem lucrurile sub preș, dar prin absență ei vorbesc”, a completat președintele ALDE București, Andrei Gerea.

#News