Radu Țincu: „Dacă virusul va suferi o mutație, să nu mai fie eficient acest vaccin”

Radu Țincu, medic primat ATI la Spitalul Floreasca din Capitală, a explicat de ce este necesară o bună informare a populației cu privire la campania de vaccinare, atât pentru a elimina temerile (firești, în fond), cât mai ales pentru a se putea realiza imunizarea de 65%-70%  înainte de o posibilă mutație a virusului.

„Este esențial ca să ajungem la un grad de aderență a populației de peste 65% – 70%, pentru că în absența acestei imunizări colective la o asemenea amploare, pandemia va continua”, a subliniat doctorul, care s-a arătat de părere că „trebuie să înțelegem cu toții că avem nevoie de o campanie de vaccinare de scurtă durată, intensă și care să cuprindă o proporție importantă a populației.

Această componentă logistică a fost pusă la punct și ea cred că va funcționa, am avut suficient timp să ne pregătim pentru această campanie de vaccinare. În schimb, marea provocare o reprezintă campania de comunicare. Este evident că avem diferențe în ceea ce privește aderența la vaccinare. (…) Este esențial ca să ajungem la un grad de aderență a populației de peste 65% – 70%, pentru că în absența acestei imunizări colective la o asemenea amploare, pandemia va continua. Dacă nu vom reuși să ajungem să obținem un grad de imunizare de 70% din populație, nu am realizat nimic, pandemia continuă și putem risca, dacă vreți, dincolo de efectul imediat al faptului că nu controlăm numărul de îmbolnăviri, la un moment dat, dacă virusul va suferi o mutație, ceea ce poate să se întâmple în mod natural, să nu mai eficient acest vaccin. Trebuie să înțelegem cu toții că avem nevoie de o campanie de vaccinare de scurtă durată, intensă și care să cuprindă o proporție importantă a populației”, a spus Radu Țincu, la B1.

Citește și: Gheorghiță: „În primele 6 luni vom imuniza peste 13 milioane de persoane”

Marea Britanie, prima țară din Europa ce se va vaccina

„Este evident vestea cea mai bună din acest an, faptul că avem un vaccin, faptul că acest vaccin a ajuns în faza finală de autorizare, faptul că, iată, Marea Britanie este prima țară care, prin autoritatea națională, a reglementat și a autorizat punerea pe piață a acestui vaccin. Ne dau speranța că, cel mai probabil, la începutul anului viitor campaniile de vaccinare vor începe simultan în țările Uniunii Europene, iar dacă vom merge pe acest grafic pe care fiecare țară l-a adoptat, undeva spre jumătatea anului viitor campania de vaccinare va fi încheiată pentru întreaga populație și cel mai probabil pandemia de coronavirus va fi stăpânită, ceea ce ne dă premisa și ne dă posibilitatea să sperăm că după jumătatea anului viitor vom avea o viață relativ normală”, a mai declarat Radu Țincu.

Citește și: „Ne dă o mare speranță că vom eradica complet boala poate într-un singur ciclu de vaccinare”

#News