Ludovic Orban

Invitat în cursul serii trecute la România TV, premierul Ludovic Orban a afirmat că, cel mai probabil, vom avea alegeri parlamentare în data stipulată inițial, și anume 6 decembrie. În opinia premierului Orban, parlamentarii nu au dreptul încă de stabili data alegerilor, întrucât legea care le permite acest lucru, cea pe care și-au votat-o singuri, nu a intrat în vigoare.

Ludovic Orban: „Mai e până la intrarea în vigoare a legii”

„Am văzut că s-a mai emis o decizie a CCR care pe mine m-a surprins şi bănuiesc că nu numai pe mine, dar asta e. Deocamdată nu afectează procesul electoral. Noi avem toate procedurile angajate şi aflate în derulare, în conformitate cu prevederile legale. Până nu se publică motivarea CCR, nu poate intra în vigoare legea prin care Parlamentul şi-a arogat competenţa de a stabili data alegerilor. Mai e până la intrarea în vigoare a legii. Proiectul de lege anunţat de domnul deputat Dohotaru, care urmăreşte stabilirea datei alegerilor la 14 martie, nu poate să intre încă în dezbatere pentru că nu este în vigoare legea care dă competenţa Parlamentului să stabilească data alegerilor. Evident, vom folosi toate pârghiile legale şi constituţionale. Este nevoie de un Parlament nou, care să fie conform cu voinţa oamenilor, care să fie o oglindă fidelă a opţiunilor politice ale cetăţenilor români. Parlamentul de azi este votat în 2016, nu mai are nicio legătură cu realitatea politică, cu opţiunile politice ale românilor, este un Parlament controlat de PSD, care ia numai decizii care fac rău României. Fiecare zi în plus cu această majoritate duce la decizii care pot să facă rău pe termen mediu şi lung României”, a declarat Orban la România TV.

Citește și: CFR vrea să investească 10 milioane de lei în terminale pentru eliberarea biletelor în tren

#News