Dar din dar se face rai, la Spitalul din Găești

În mod obișnuit, vaccinul anti-Covid este stocat la o temperatură de -80 grade Celsius și odată scos din unitatea frigorifică poate rezista timp de 5 zile într-un frigider obișnuit

Atunci când vine vorba despre imunizare, Centrul de vaccinare de la Spitalul din Găeşti beneficiază de propriile reguli. Pe larg, cu toate că, în prima fază a vaccinării, în mod obișnuit ar trebui să aibă parte de vaccinul anti-Covid numai cadrele medicale, în Găești lucrurile stau un pic diferit, conform spuselor managerului spitalului Laurențiu Belușică.

„A fost deschis azi si centrul de vaccinare din spitalul Gaesti. Administram vaccinul anticovid oricarei persoane care se prezinta voluntar la centru”, a scris Laurențiu Belușică pe Facebook.

Mai exact, potrivit declarațiilor acestuia, dozele de vaccin ce nu vor fi utilizate, nu vor fi aruncate ci folosite în scopul imunizării tuturor celor care își doresc asta, indiferent cărei etape de vaccinare ar face parte.

„Cine vrea să se vaccineze… Ne rămân doze și decât să le arunc mai bine le fac la cine vrea să se vaccineze. Ăsta e raționamentul pentru că, după ce i-ai făcut diluția, se pot vaccina 5 persoane. Dacă ai vaccinat una și ai terminat vaccinarea, rămâi cu 4 doze care se aruncă. Este 12 euro o doză și e păcat de ele, și atunci am zis că le fac la cine dorește să se vaccineze”, a completat Laurențiu Belușică, manager la Spitalul Găești.

În mod obișnuit, vaccinul anti-Covid este stocat la o temperatură de -80 grade Celsius și odată scos din unitatea frigorifică poate rezista timp de 5 zile într-un frigider obișnuit, urmând ca după ce a fost scos din mediul frigorific să aibă o durată „de viață” de 5 ore. Din flacon se pot vaccina cinci persoane. Coroborând aceste informații cu faptul că există sceptici inclusiv în rândul cadrelor medicale, medicul anunță că dozele suplimentare neutilizate pot fi folosite pentru imunizarea doritorilor, punctând pe faptul că o singură doză de vaccin costă în jur de 12 euro, astfel că nimeni nu ar trebui să „arunce pe fereastră” nici bani, nici doze de vaccin.

Citește și: Mâncare caldă pentru medici și pentru săraci, un proiect de la oameni pentru oameni

#News