Numărătoarea voturilor a fost suspendată în statul american Nevada, până joi dimineață (ora locală). Decizia a stârnit discuții pe rețelele de socializare, dar nu știm dacă aceasta a fost luată ca urmare a atacului armat din ziua alegerilor, în care au fost patru persoane au murit, inclusiv bărbatul suspectat că ar fi deschis focul.

Nevada – care desemnează șase dintre cei 538 de mari electori în Colegiul Electoral – este unul dintre statele în care continuă suspansul în duelul dintre Donald Trump și Joe Biden. Până la suspendarea numărătorii voturilor, s-au numărat mai bine de 85% dintre buletinele de vot exprimate au fost numărate, iar Biden îl devansează pe Trump cu mai puțin de 8.000 de voturi și un scor de 49,3% la 48,7%.

Buletinele de vot trimise cu poștă și primite în ziua scrutinului, adică marți, nu au fost luate în calcul și nici buletinele de vot care urmează să sosească în cursul acestei săptămâni și care este necesar să fi fost puse la poștă cel mai târziu marți.

În acest moment, Biden îl conduce pe Trump, cu 238 la 213, iar în afară de Nevada mai sunt de numărat voturile din alte șase state: Winsconsin (10 electori), Michigan (16), Pennsylvania (20), Carolina de Nord (15), Georgia (16) și Alaska (3 electori).

Citește și: Trump se vede deja câștigător dar îl acuză pe Biden de fraudă

#News

Numărătoarea voturilor live