Cu toate că s-a infectat cu Covid, ÎPS Calinic nu recomandă vaccinarea

Cu toate că BOR a promis să ajute autoritățile în promovarea campaniei de vaccinare, lucrul acesta nu se întâmplă întotdeauna

Foto: preluare Adevărul.ro

La sfârșitul săptămânii trecute, țara întreagă afla că ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a reușit să se infecteze cu Covid, nevaccinat fiind. Cu toate astea, clericul refuză să recomande vaccinarea, în continuare. „Legile, hotărârile, prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate și respectate”, a spus ÎPS Calinic, într-o primă instanță.

ÎPS Calinic: „Legat de vaccin, personal, ca slujitor al Bisericii, nu pot să recomand cuiva să se vaccineze sau nu din foarte multe motive”

Reamintim că, la un moment dat, BOR-ul a promis că va ajuta autoritățile în campania de vaccinare, teoria pare să fie una, practica cu totul alta, cel puțin în anumite cazuri. „Dacă, Doamne, ferește!, ulterior apare vreun efect neprevăzut, îți încarci conștiința și trebuie să răspunzi în fața lui Dumnezeu și a familiei. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!”, a mai spus ÎPS Calinic, încercând să-și explice luarea de poziție.

Cu toate astea, acesta pare să nu aibă nimic împotriva faptului că unii dintre preoți aleg să recomande vaccinarea: „Dacă unii clerici își permit să o facă (să facă recomandări legate de vaccin, n.red.), probabil că ei, pe lângă studiile teologice, au și alte studii acreditate în domeniul medical, plus foarte mulți prieteni, profesori, doctori, biologi etc., ce pot emite opinii pertinente în acest domeniu”, a adăugat ÎPS Calinic.

În concluzie, ajutorul Bisericii Ortodoxe Române se raportează discreționar, în funcție de părerile fiecărui cleric în parte.

Citește și: Florin Călinescu va comenta meciurile din Liga 1, la Prima TV