alegeri 2020
Traian Băsescu

Băsescu se gândește cum ar fi să fie el vreun șefuț prin PSD

Ce-i mai place lui Băsescu să se pună în pielea tuturor, să dea sfaturi, să decidă el ce e mai bine pentru unul sau pentru altul. Nu de alta, dar unu-i Traian Băsescu, fostul președinte al României, primul marinar al țării, omul cu cea mai multă experiență politică din galaxia asta și următoarea. Astfel, dacă tot a dat sfaturi de colecție tuturor partidelor, de ce nu ar da și PSD-ului, până la urmă? Că prea pare Marcel Ciolacu inocent și neînțărcat.

Băsescu despre Cîțu versus PSD:

”În momentul de față, conducătorul jocului politic este PSD. Ei vor decide în sediul central care e pasul următor. Personal cred că nu vor susține ideea de anticipate până la capăt chiar dacă aparent ar fi tentați să o facă. (…) În locul PSD eu aș învesti guvernul Cîțu ca să am de ce să-l dau jos peste două săptămâni. (…) Mi se pare perioada asta de instabilitate într-un moment extrem de prost. Mai sunt câteva luni până la alegerile la termen.

Vă rog să vă dați seama ce înseamnă forța României de a negocia într-un moment dificil la Bruxelles, nu numai din punct de vedere al României, ci în care liderii UE nu reușesc să aibă un acord pentru contribuția la bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027. (…) Am văzut prea multe ca să îmi spuneți cum e privit un guvern interimar.

După părerea mea este un moment nefericit să creezi artificial condiții pentru lipsă de stabilitate pentru că nu este o necesitate politică, a fost o ambiție politică”, a declarat Traian Băsescu.

La rândul lui, Ciolacu…

Reamintim faptul că liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a declarat de curând cum că are de gând, prin acțiunile sale, să paveze drumul către alegeri anticipate.

„Vom face ce am spus și înainte. Vom merge la vot, vom vota împotriva Guvernului Cîțu. Vom merge în sală și vom vota împotrivă și vom vedea cu atenție dacă PNL respectă deciziile CCR, dacă își vor vota propria propunere”, a declarat Ciolacu.

Citește și: Își dorește, oare, PSD anticipate?

#News