Călin Popescu Tăriceanu

Veștile proaste, noua realitate a lui Călin Popescu Tăriceanu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu se pare că nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții lui în acest moment. Dacă până de curând se confrunta cu problema colegilor ce au ales să se ducă pe la alte partide, acum această problemă poate părea una nesemnificativă, primind alte vești neplăcute.

După cum chiar acesta anunța acum ceva vreme, se pare că astăzi este așteptat în fața procurorilor Parchetului General pentru a explica cum stă treaba cu abuzul în serviciu, faptă de care acesta este bănuit.

Mai pe larg, este vorba despre abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale, după ce Cristian Marciu ar fi rămas membru al Senatului, cu toate că fusese acuzat de incompatibilitate. Băiat bun și prietenos cum îl știm, Tăriceanu ar fi decis să-i întindă acestuia o mână de ajutor, profitând de poziția sa.

„De ziua mea am primit un plic – anul ăsta – de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi surpriză: Am primit înştiinţarea că sunt suspect într-un dosar penal pentru abuz în funcţie. Am început să fac legături, despre ce bănuiesc că este vorba. E vorba despre dosarul care vizează un senator, dosarul de incompatibilitate pe care-l are acest senator”, declara Călin Popescu Tariceanu, pentru un post de televiziune, de curând.

„Eu, ca preşedinte al Senatului, lumea probabil că-şi imaginează că am aceleaşi prerogative ca un director de întreprindere – dacă vrea să angajeze, angajează, dacă vrea să dea afară, dă afară. Preşedintele Senatului nu are astfel de prerogative, iar Regulamentul descrie foarte clar ce trebuie făcut de către Senat în cazul în care un senator se află în incompatibilitate”, a mai spus liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Există viață și după alegeri. Orban îi răspunde lui Tăriceanu

#News