Ludovic Orban

Există, dar nu și pentru Tăriceanu! Acesta fiind și motivul principal pentru care Liderul ALDE își dorește amânarea alegerilor. Se vede treaba că nu numai noi am fost astăzi cei ce i-am ghicit adevăratele intenții, și-anume de a rămâne în funcție pentru cât mai mult timp, evitând alegerile. Pe aceeași lungime de undă a fost chiar premierul în exercițiu, Ludovic Orban.

Acesta a ținut să-i dea replica lui Tăriceanu și să subliniezele adevăratele motive pentru care acele postări există pe contul de Facebook al lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Înseamnă că din punctul de vedere al domnului respectiv, ar trebui să nu se mai organizeze niciun spectacol, meciuri, să nu se mai facă școală, să nu se mai ducă lumea la cumpărături. La cum arată astăzi ce a mai rămas din formațiunea sa, ar vrea să nu mai fie alegeri niciodată și dânsul să rămână senator pe tot restul vieții. În democrație se organizează alegeri, oamenii trebuie să decidă reprezentanții lor în administrația locală, în Parlament.”, a declarat Ludovic Orban, pe un ton ușor ironic la adresa liderului ALDE.

Reamintim că Tăriceanu a spus următoarele, despre alegerile locale în vremea Coronavirusului:

„Vedem o serie de riscuri şi ameninţări, în principal mă refer la epidemia de coronavirus şi stau să mă întreb, şi vă rog să vă gândiţi şi dumneavoastră, ce-ar însemna în perioada asta, în care epidemia de coronavirus începe să se extindă, să facem alegeri?! Imaginaţi-vă puhoiul de oameni care merge la secţii, unde trebuie să dai actul de identitate, să dai ştampila, vă imaginaţi că cineva le sterilizează? Un mediu perfect de răspândire a epidemiei”.

Citește și: Lui Tăriceanu îi e frică să nu rămână fără „mălai”

#News