12 cetățeni străini, găsiți ascunși printre cauciucuri, într-un TIR la Vama Nădlac

Ei erau intrați legal în România

Punctul de trecere a frontierei Nădlac

Mai multe persoane din Pakistan, Etiopia şi Afganistan au fost găsite ascunse printre cauciucuri transportate cu un TIR care urmă să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, potrivit g4media.ro.

Șoferul român este cercetat penal. Şoferul are 35 de ani şi declarase că transportă cauciucuri pe ruta România-Germania.

„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 12 cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Pakistan, Etiopia şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani, intraţi legal în România”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad. Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Adolescentă agresată în plină stradă, în Baia Mare