Secretarul de stat Răzvan Pîrjol vine cu soluții pentru turiștii care și-au cumpărat pachete de vacanță. Pentru că nimeni nu își dorește să iasă în pierdere, există două variante: banii pot fi returnați sau își pot reprograma vacanța.

”Legat de pachetele de servicii, e obligație legală ca agențiile să fie asigurate. Teoretic, cei care au achiziționat pachete au această siguranță, în cazul unei insolvențe, ei vor fi acoperiți de aceste asigurări.

Sper ca până la jumătatea lunii august, să avem HG de elaborarea unei garanții de stat, vouchere alternative. Ține de abilitatea agențiilor de a elibera vouchere ca alternativă la rambursare, iar turiștii să poată primi voucher pe durata de 12 luni, care să fie cel puțin la fel ca valoare și ca nivel de prestare de servicii. Valoarea să fie garantată de stat. Sper că acest lucru va fi din jumătatea lunii august.

Ideea de fond de garantare pentru pachetele turistice e o idee discutată cu mediul privat de ani de zile. Este o măsură care ar trebui să se întâmple chiar și în timp de pace. E o problemă pe care trebuie să o discutăm serios.

Nimeni nu își imagina că vine acest moment drastic. Cel mai rău lucru care ar trebui să se întâmple pentru turiști ar fi această reprogramare a vacanțelor.

Ăsta ar trebui să fie cel mai rău lucru. Sub nicio formă să nu ne imaginăm că cineva rămâne cu banii luați – ori primesc banii înapoi, ori reprogramează”, a explicat Răzvan Pîrjol.

Mulți turiști au plătit pentru vacanță încă din 2019, făcând rezervări și contactând agențiile. Mulți au ales încă din 2019 un pachet atractiv, o ofertă și o perioadă. Cu toate acestea, există o eternă lipsă de organizare, tipic românească. Și există și o dezinformare care i-a făcut pe mulți să aleagă un concediu după ce s-a stabilit că trăim o pandemie ca eveniment istoric. Și, dacă există asigurări că banii vor fi returnați, nu există asigurări că, undeva în țară, cineva își programează astăzi un concediu pentru luna septembrie.

Citește și: Bădulescu, răzbunarea turiștilor și alternativa sigură

#News