Ministrul Sănătății

În lumina evoluției îngrijorătoare a ratei de infectare, ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că vor urma două săptămâni critice, întrucât se preconizează o creștere a numărului de cazuri. În același context, Tătaru a mai spus că, pentru a plafona răspândirea virusului, este nevoie ca populația să continue să respecte regulile impuse. Doar dacă această condiție va fi îndeplinită vom putea vorbi despre o scădere, la un moment dat.

„Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creștere a numărului de cazuri. (…) Dacă respectăm regulile putem vorbi peste două trei săptămâni de o aplatizare și de o scădere a numărului de cazuri. Dacă nu vom respecta regulile ne așteptăm la o creștere relativă, progresivă a numărului de cazuri”, a declarat Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru: „se consumă boala celor care au refuzat internarea”.

„Suntem într-o recrudecență cu o creștere a numărului de cazuri de opt săptămâni. Din prima săptămână a lunii iunie, când ajunsesem la 120-130 de cazuri noi, a urmat o creștere. În toată această perioadă am avut măsuri de relaxare, am avut de pe 3 iulie până pe 21 și lipsa unui cadru legislativ, a unor pârghii pentru a putea gestiona. Începând cu 23 iulie am reluat această muncă titanică de identificare, diagnosticare, izolare, carantinare sau izolare la domiciliu”, a mai spus Nelu Tătaru.

În cursul zilei de astăzi s-a atins un nou record, peste 1300 de persoane fiind diagnosticate cu virusul.

Citește și: Masca va deveni obligatorie în anumite județe

#News