Cluburile din Rusia, suspendate și în sezonul 2022-2023 al cupelor europene la fotbal

Decizia a fost luată de către UEFA.

Cluburile din Rusia au fost suspendate şi din sezonul 2022-2023 al cupelor europene la fotbal, a anunţat UEFA. Forul  a decis să înlocuiască echipa Rusiei cu naţionala Portugaliei la EURO 2022 la feminin, turneu programat în această vară (6-31 iulie), în Anglia. Candidatura Rusiei la organizarea EURO 2028 sau 2032 a fost considerată de UEFA drept ”inadmisibilă”. Măsurile acestea vin să completeze sancţiunile dictate împotriva fotbalului din Rusia, care a fost exclusă deja de FIFA din barajele pentru Cupa Mondială 2022.
”Niciun club din Rusia nu va participa la sezonul 2022-2023 al competiţiilor UEFA intercluburi”, care va debuta în iulie, a anunţat UEFA într-un comunicat care cuprinde lista măsurilor luate împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei şi care sunt extinse şi la toate reprezentativele Rusiei.


Rusia nu va participa nici la Liga Naţiunilor, care debutează în iunie

Rusia va încheia ultima în grupa sa din Liga B, care le mai cuprinde pe Islanda, Israel şi Albania, retrogradând în Liga C.
În privinţa turneului final al Campionatului European de fotbal feminin din această vară, UEFA a decis să înlocuiască Rusia cu Portugalia, echipă învinsă de Sbornaia în meciul de baraj pentru accederea la EURO 2022.  Portugalia va fi în aceeaşi grupă cu Elveţia, Olanda, deţinătoarea trofeului, şi Suedia. Decizia luată luni o privează pe Zenit Sankt Petersburg, care a cucerit recent titlul în Rusia, de o participare în grupele Ligii Campionilor.
Federaţia rusă de fotbal a menţinut procedura sa contra UEFA, care a suspendat cluburile ruse din acest sezon, dar  nu a fost stabilit ”niciun calendar procedural pentru moment”.
Federaţia rusă de fotbal a retras pe 30 martie apelul depus iniţial contra sancţiunilor dictate de FIFA. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a refuzat câteva zile mai târziu să suspende sancţiunile dictate de forul fotbalistul mondial. Acest lucru nu prejudiciază viitoarea sentinţă pe fond a instanţei de justiţie sportivă.

Păpădia, planta minune pentru sănătate!