Compania de Construcții și Montaj Constanța, una dintre puținele firme de pe litoral desprinse din fostul trus industrial comunist, care au reușit să reziste pe piață se află în dificultate. Luptele aprige dintre acționarii principali, SIF Transilvania și omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă, zecile de acțiuni în instanță, toate acestea au afectat activitatea companiei. Potrivit raportărilor financiar- contabile, anul trecut COMCM a bifat o pierdere de peste 1,222 milioane lei, în condițiile în care în 2018 pierderile au fost de 831.538 lei. În ceea ce privește veniturile totale, acestea au scăzut la un nivel de peste 5,126 milioane lei în urmă cu doi ani la puțin peste 1,64 milioane ei anul trecut. Cheltuielile au evoluat de asemenea, de la 5,9 milioane lei în 2018 la 2,8 milioane lei în 2019. În cea ce privește veniturile din vânzări, acestea s- au redus de la aproape 3, 3 milioane lei în urmă cu doi ani la 1, 38 milioane lei anul trecut. De asemenea s- au înjumătățit și cheltuielile cu personalul, de la 917.878 lei în 2018, la doar 400.132 lei anul trecut. Semn clar că firma nu prea mai are activitate.

Mihai Fercală

Păruiala la tribunal

Ultima raportare a administratorilor COMCM face referire la un doar din 2014, care abia acum a fost soluționat de magistrați. “COMCM S.A. informează publicul investitor despre stadiul următorului dosar în care societatea este parte:1. DOSAR NR. 524/36/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Dosarul nr. 524/36/2017 are urmatoarele următoarele părți: – CONSULTING & CONSTRUCTION INVESTMENTS SRL: Intimat Reclamant; – COMCM SA: Apelant Pârât;- CONSTANTIN FRĂŢILĂ: Intimat Reclamant; – GEORGE COSMIN STANCU: Intimat Reclamant Dosarul nr. 524/36/2017 are ca obiect apelul formulat de societatea COMCM S.A. împotriva Sentinței civile nr. 185/09.03.2017, pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 6660/118/2014. Prin sentinta civilă nr. 185/09.03.2017 pronunțată în dosarul nr. 6660/118/2014, Tribunalul Constanța a admis acțiunile conexe formulate de către reclamantii societatea CONSULTING & CONSTRUCTION INVESTMENTS S.R.L., Frățila Constantin, Stancu Cosmin George în contradictoriu cu pârâta societatea COMCM S.A. și a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Ordinare a acționarilor societății COMCM S.A. din data de 07.09.2014”, au arătat administratorii companiei. “Împotriva sentinței civile nr. 185/09.03.2017, a declarat apel societatea COMCM S.A. Prin decizia civilă nr. 611/02.12.2019, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de societatea COMCM S.A. împotriva sentinței civile nr. 185/09.03.2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 6660/118/2014, în contradictoriu cu intimații reclamanți CONSULTING & CONSTRUCTION INVESTMENTS S.R.L., Frațilă Constantin și Stancu Cosmin George. Decizia civila nr. 611/02.12.2019 este definitivă”, se mai precizează în raportul administratorilor.

Constantin Frățilă

Războiul acțiunilor

Cei doi acționari încearcă de ani buni să preia controlul COMCM, unul în detrimentul celuilalt. S- a ajuns până întracolo încât cei doi organizau AGA paralele, unde se deposedau reciproc de drepturi. În fine lucrurile păreau să intre pe un făgaș normal anul trecut. Constantin Frăţilă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte şi director general al COMCM Constanţa, acesta fiind revocat din cele două funcţii de Consiliul de Administraţie al societăţii în data de 30 iulie 2019. Se pare însă că, în baza ultimelor decizii ale intranței Frățilă are toate șansele să se întoarcă pe cai mari la COMCM. SIF Transilvania, condus de Mihai Fercală, are o deţinere de 56,73% din portofoliul companiei de construcții, în timp ce grupul format în jurul lui Constantin Frăţilă, are 41,67% din capitalul emitentului din Constanţa.

#news