Bătaie cu iz de parfum, în Craiova

Mall-ul Electroputere, transformat în ring de K1

Restricțiile și închiderea sălilor de sport le dau idei celor care vor să își „arate mușchii”, chiar și dacă e vorba de o luptă „ad-hoc” cu iz de parfum. Totul se pare că ar fi pornit de la doi dintre scandalagii, care voiau să vândă parfumuri contrafăcute. Astfel, patru tineri au confundat un mall din Craiova cu un ring de K1, aceștia parcă ar fi prins putere de la numele locului de „agrement”, Electroputere, și au încins o bătaie în care s-au împărțit pumni, palme și picioare, ca în filme. Spre disperarea, dar și amuzamentul celor care se aflau marți, la ceas de seară, la plimbare. Din filmul postat pe o rețea de socializare, nu se poate film de acțiune fără spectatori, se vede clar cum aceștia se luptă sub privirea atentă a celor de la pază.  

„În cursul acestei zile, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui centru comercial din Craiova, două persoane se agresează reciproc. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate aceștia au stabilit faptul că între 2 tineri pe de o parte și alți 2 pe de altă parte ar fi izbucnit un conflict spontan. În urma altercației, un tânăr de 21 de ani, din Craiova a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, citat de Realitatea.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru a vedea dacă şi alte persoane au fost implicate în conflict.

„În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și continuă cercetarile în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în altercație și a dispunerii măsurilor legale”, a adăugat reprezentantul IPJ Dolj, potrivit sursei citate.

Citește și: Hollywood a devenit, pentru scurt timp, Hollyboob