O britanică cere o taxă membrilor familiei care vin la masa de Crăciun

Taxa este de aproape 200 de dolari pentru fiecare invitat

Craciun
Craciun sursa foto pixabay

O femeie din Marea Britanie a decis să ceară o taxă de 200 de dolari pentru fiecare persoană care va veni la cina de Crăciun. O mamă cunoscută drept „cea mai detestată femeie din Marea Britanie” este din nou în atenția publicului. Aceasta își taxează membrii familiei care vor veni la cina de Crăciun organizată de ea, potrivit ziare.com.

Carla Bellucci a declarat că va percepe membrilor familiei ei aproape 200 de dolari pentru fiecare persoană la masa de Crăciun

. Ea consideră că ar trebui să fie compensată pentru efortul de a pregăti o masă pentru 15 persoane. „Nu este ieftin să hrănești oamenii și de asemenea, durează mult timp să pregătești o masă frumoasă”, a spus femeia în vârstă de 42 de ani. Ea nu tolerează nicio critică, spunând celor care sunt în dezacord: „Plecați, cu toate ornamentele!” 

Carla Belluci are o familie formată din șase persoane. Este vorba despre ea, soțul ei, Gio, și trei copii, Tanisha, 18 ani, Jayden, 15 ani și Blue, de 12 luni.

Se așteaptă ca la masa de Crăciun să vină încă nouă rude, majoritatea dintre ei urmând să plătească în avans la ușa casei. Taxa de 200 de dolari presupune o cină completă cu curcan și un pahar de șampanie. Orice băutură suplimentar consumată va trebui să fie adusă de participanți, a spus Carla Belluci. 

Ea a recunoscut că va păstra cel puțin o parte din banii obținuți de sărbători, spunând: „Tot ceea ce fac este pentru profit și familia mea înțelege asta”. Dacă unii membri ai familiei vor fi „dezgustați” de idee, să nu se deranjeze să vină, a spus Belluci. „Dacă vrei calitate, trebuie să plătești pentru ea.”, a spus femeia. 

„Poți găsi poate un loc mai ieftin decât casa mea. Dar cina mea va fi mult mai elegantă,” a susținut ea.

 Oaspeții ei vor avea privilegiul să asculte discursul de Crăciun al regelui Charles. Televizorul va fi deschis, lucru pe care Belluci aparent îl consideră un avantaj al cinei. Carla Belluci a menționat că va impune un program strict: Ușile se vor deschide la ora 14:00 și, după un joc de charades, intenționează să „îi alunge pe toți și să îi trimită acasă” la ora 22:00. 

Femeia s-a lăudat că a cheltuit 10.000 de dolari pe Botox și fațete dentare în loc să cumpere cadouri de Crăciun pentru copiii ei. E a devenit cunoscută în 2019 când a stârnit indignare după ce a recunoscut că a simulat depresia pentru a obține o operație la nas cu bani publici prin Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie, finanțat din fonduri publice. MAE: Un cetățean român a murit în Fâșia Gaza