Primarul Sectorului 2, despre locul accidentului de sâmbătă: „Din 2018 este solicitarea pentru un limitator de viteză acolo”

„A fost avizat un an mai târziu și nici până azi nu a fost montat”

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 este de acord cu limitarea vitezei în zona Andronache, unde sâmbătă, două copile au decedat în urma unui accident rutier. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple mai trebuie să treacă ceva vreme. De altfel, edilul a precizat că pentru zona în care a avut loc accidentul este făcută solicitare încă din 2018, aprobarea a venit un an mai târziu, dar încă nua fost pusă în aplicare.

Fie că vorbim de indicatoare, de limitatoare de viteză sau de marcaje rutiere – cu toate am rămas în urmă în București. Sunt nenumărate solicitări de la cetățeni care au rămas nerezolvate. Sunt inclusiv zeci de cereri făcute direct de Primăria Sectorului 2, care nu au fost puse în practică (sensuri unice noi, indicatoare și limitatoare de viteză uzate care necesitau înlocuire, etc). Mecanismul nu merge. Centralizarea acestor nevoi la nivelul Primăriei Municipiului București îngreunează mult un sistem care trebuie să fie mai rapid.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2

Lucruri simple, tărăgănate ani de zile. Rezultatul? Victime ale vitezei (altora)

Acesta a explicat modul în care lucrurile „relativ simple” sunt tărăgănate cu anii, cetățenii scriu către primărie, unde sunt centralizate acesre cereri, apoi sunt trimite la Administrația Străzilor București. De aici sunt trecute prin Comisia Tehnică de Circulație pentru aprobare și apoi le pune în practică, în funcție de buget

„În 2018, Poliția Locală Sector 2 a primit și transmis mai departe către ASB o solicitare pentru montarea unui limitator de viteză pe strada Mențiunii, unde a avut loc accidentul de sâmbătă. A fost avizat un an mai târziu și nici până azi nu a fost montat.

În 2019, în urma cererilor venite de la cetățeni, ADP Sector 2 a trimis 35 de solicitări către Primăria Municipiului București, la Administrația Străzilor, pentru montarea de limitatoare de viteză. Dintre acestea, următoarele 8 străzi erau din Cartierul Andronache: str. Gherghiței, str. Ropotului, str. Ciberneticii, str. Erou Scorțan Ion, str. Oituz, str. Ochișoru, str. Toporului, str. Țesătoarelor. În 2020 s-au trimis alte 41 de solicitări. În iunie 2020, Comisia Tehnică de Circulație a avizat instituirea a 55 de zone cu viteză limitată la 30 km/oră, prin care și multe porțiuni din Cartierul Andronache. În teorie stăm bine”, a mai scris Radu Mihaiu,pe Facebook.

Românii nu au noțiunea de prevenție

Edilul Sectorului 2 a declarat că va cere „ferm” delegarea acestei responsabilități, mai ales că el consideră că este nevoie de rațiune și acțiune preventivă. „O să ne coste, o să fie mult de muncă pentru a ajunge la zi, dar ne asumăm. Iar pe termen scurt, vom cere de la ASB toate locațiile deja avizate, dar neimplementate și le vom face noi. Nu, așa nu se mai poate!”,  a concluzionat Radu Mihaiu.

Soferița a fost reținută

Altfel, autoarea accidentului mortal de sâmbătă a fost reținută, luni. Decizia vine după ce legiștii au stabilit că femeia băuse înainte de a se urca la volan. Raportul privind probele biologice care au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 al Capitalei arată că femeia a consumat alcool înainte să se urce la volan. Rezultatul a fost de 0,60 g de alcool pur pe litrul de sânge.

Citește și: Cea care a provocat accidentul mortal din Capitală, prea șocată pentru a se lua măsuri împotriva sa