Soția celui care tinut ostatici și omorât doi muncitori din Onești, reținută pentru complicitate

Scene desprinse parcă din filmele de la Hollywood: ostatici, negociatori, focuri de armă, uși sparte

Soția bărbatului care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori care renovau apartamentul din Onești, județul Bacău, din care fusese evacuat a fost reținută, luni seara, ea fiind acuzată că a fost complicele agresorului, relatează Mediafax.

Femeia, reținută pentru 24 de ore, este acuzată că a fost complicele soțiului său în răpirea celor doi muncitori, ea fiind în apartamentul crimei. Marți va fi prezentată Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Agresorul este în spital, după ce a fost împușcat de mai multe ori de forțele de intevenție, când au intrat în apartamentul în care i-a înjunghiat pe muncitori, după ce îi ținuse ostatici.

„În cursul acestei zile (n.r. luni), polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizați că un bărbat, de 60 ani, din Onești, ar fi reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut. La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale”, a anunțat luni seara IPJ Bacău, citat de Ziua de Bacău.

Doi morți și un rănit

La scurt timp însă, bărbatul de 60 de ani i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Polițiștii au intervenit în forță, iar agresorul a fost împușcat în brațe și în picioare.

„Conform procedurii din aceste situații, vă pot spune că ai mei colegi au relaționat permanent cu persoana în cauză pentru a o determina să renunțe. Bărbatul, la un moment dat, părea că renunță la gestul său, însă la un moment dat a devenit violent. Atunci polițiștii au intervenit în forță. S-a forțat ușa apartamentului după momentul în care s-au auzit strigăte de ajutor”, a explicat la Digi24 Gabriela Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

Au intervenit și medicii la fața locului însă nu i-au mai putut resuscita pe cei doi muncitori. Agresorul a fost transportat la spitalul din Onești.

Ancheta este preluată de IGPR.

Citește și: Incendiu la o societate care fabrică țiței. Două persoane au suferit arsuri grave