Actorul din reclamele pentru chipsuri, violator cu recidivă

Alexander Zudor este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tentativă de viol

Actorul Alexander Zudor, cunoscut pentru reclamele realizate pentru o companie producătoare de chipsuri a fost reținut pentru acuzația de amenințare cu arme albe, tentativă de viol și viol, de Poliția Capitalei, anunță Newsweek.ro. „În fapt, la data de 01 noiembrie 2020, în jurul orei 23.30, poliţişti din cadrul Secţiei 18 au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în timp ce prietena sa se deplasa către domiciliu, în dreptul unui imobil din sectorul 5, a fost abordată de către un bărbat necunoscut, care, sub amenințarea unui obiect tăietor, a împins-o între autoturismele parcate şi, prin violenţă, a agresat-o sexual.”, anunță Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Potrivit aceluiași comunicat transmis de polițiști, o altă tânără s-ar fi prezentat la unitatea de poliție aferentă Sectorului 5, în aceeași seară (5 decembrie, în jurul orei 21.30) acuzând că a fost agresată fizic de o persoană necunoscută acesteia, sub amenințarea unui cuțit. Agresorul ar fi împins-o pe aceasta într-un teren viran și ar fi încercat să o agreseze sexual.

Astfel, ambele cazuri au fost preluate de către Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Actorul Alexander Zudor „și-ar fi jucat” rolul și-n Sectorul 4

Tot în luna decembrie a anului trecut, un caz asemănător se întâmpla, de data aceasta în Sectorul 4 al Capitalei, faptașul fiind tot Alexander Zudor, actorul cunoscut publicului din reclame. În data de 15 decembrie, o femeie reclama faptul că a fost agresată în liftul unei scări de bloc de un bărbat, fiind supusă amenințărilor.

„Faţă de bărbatul de 46 de ani a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraţilor. Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tentativă de viol, cu cel în cauză în stare de arest preventiv”, au mai declarat reprezentanții poliției.

Citește și: Rasismul, nota de plată pentru Google